Președintele Iranului avertizează că nu va avea „nicio milă” față de protestatari: „Toți ipocriții s-au alăturat manifestațiilor”

Data publicării:
Ebrahim Raisi ține o cuvântare.
Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi. Foto: Profimedia Images

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a promis marţi că nu va avea „nicio milă” faţă de cei care îşi afişează ostilitatea faţă de Republica islamică în manifestaţiile declanşate de moartea în detenţie a Mahsei Amini.

Aceste manifestaţii, catalogate în general de autorităţi drept „revolte”, au început după decesul, pe 16 septembrie, a acestei kurde iraniene în vârstă de 22 de ani, după arestarea sa la Teheran sub acuzaţia că a încălcat codul strict vestimentar în vigoare în ţară pentru femei.

„Ipocriţii, monarhiştii, curentele contrarevoluţionare şi toţi cei care au fost lezaţi de revoluţie s-au alăturat manifestaţiilor”, a declarat Raisi în faţa unei mulţimi adunate în faţa Universităţii din Teheran pentru a aduce un omagiu celor 200 de soldaţi ucişi în timpul războiului Iran-Irak (1980-1988).

„Braţele naţiunii sunt deschise pentru toţi cei care au fost înşelaţi. Tinerii sunt copiii noştri”, a spus el, dar „nu vom avea nicio milă pentru elementele ostile”.

Responsabili iranieni i-au acuzat pe „duşmanii” republicii islamice, precum SUA şi alte state occidentale, că au provocat manifestaţiile.

„Dacă credeţi că vă veţi atinge obiectivele răspândind zvonuri şi divizând societatea, vă înşelaţi”, a spus Raisi. „Vreţi să ne înşelaţi, dar vă cunoaştem şi ne cunoaştem naţiunea”, a adăugat el, potrivit Agerpres, care citează AFP. 

Responsabilii iranieni afirmă că sute de persoane şi-au pierdut viaţa, între care zeci de membri ai personalului de securitate, în timp ce mii de oameni au fost arestaţi în urma protestelor în care femeile şi tinerii joacă un rol preponderent.

Militanţii pentru apărarea drepturilor omului din afara Iranului estimează că peste 450 de manifestanţi au fost ucişi.

Justiţia a anunţat până în prezent condamnarea la moarte a 11 persoane pentru rolul jucat în manifestaţii. Două dintre aceste persoane au fost deja executate, în timp ce două persoane condamnate la moarte vor beneficia de o rejudecare.

Militanţii dau asigurări că circa o duzină de alte persoane riscă pedeapsa capitală pentru rolul lor în manifestaţii.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât îți crește salariul pentru fiecare prag de vechime. Cum se aplică majorările din noua Lege a...
Digi FM
„Anna, ţine-ţi prostul acasă!" Reacţii după ce un bărbat a desenat o declaraţie de dragoste pe o stâncă, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lora, probleme de sănătate la 44 de ani. Artista a publicat raportul medical: „Urmează cel puțin 10 ședințe...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Matt Damon, frumoasa balului într-o rochie albastru regal, mulată pe corp. Luciana a furat atenția...
Adevarul
Reacția învățătoarei care a luat 4,90 la titularizare: „M-a trecut din iad în rai”. La ce notă a ajuns după...
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar după 40 ani munciți? Noroc cu punctele de stabilitate. Altfel, era foarte mică
Digi FM
Ce avere are Mirabela Grădinaru. Documentele partenerei lui Nicușor Dan au fost făcute publice
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Așa arată cu adevărat Soarele. Cele mai detaliate imagini realizate vreodată dezvăluie un fenomen spectaculos
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Antonio Banderas, declarație surpriză despre infarctul care i-a schimbat viața: „Cel mai bun lucru care mi...
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”