Belgia a anulat amicalul cu Portugalia

Data publicării:
56f27e0b95f9cfbd5d000000

 

„Din motive de securitate și de precauție, primăria din Bruxelles a cerut Federației belgiene să anuleze meciul Belgia – Portugalia, de pe 29 martie. Partida diavolilor roșii belgieni de marți seara, de pe stadionul Roi Baudouin, nu va mai avea loc”, se arată într-un comunicat al federației belgiene.

Potrivit Digi Sport, forul fotbalistic de la Lisabona a solicitat omologilor belgieni ca meciul să aibă loc în Portugalia, oferindu-se să plătească toate cheltuielile pentru deplasare, dar Marc Wilmots s-a opus.

Marţi dimineaţă, două explozii au zguduit aeroportul Zaventem, iar staţia de metrou Maelbeek a fost lovită de o altă deflagraţie. În cele două atentate separate şi-au pierdut viaţa 32 de persoane, iar peste 230 au fost rănite, dintre care câteva zeci sunt în stare critică.

Aeroportul din Bruxelles va rămâne închis şi joi, după atentatele teroriste soldate cu peste 30 de morţi. Aeroportul a fost închis şi marţi.

Statul Islamic a revendicat atacurile de marţi de la Bruxelles, potrivit unui comunicat publicat de agenţia Amaq News, apropiată teroriştilor. Anterior, susţinătorii Statului Islamic au salutat, pe reţelele de socializare, actele teroriste.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță