Live

Caz oribil în Dâmbovița. Bărbat reţinut după ce ar fi violat copilul pe care-l avea cu propria soră

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Un bărbat din Dâmboviţa a fost reţinut pentru viol după ce, în urmă cu patru ani, l-ar fi obligat pe copilul în vârstă de opt ani al surorii sale să întreţină relaţii sexuale cu el. În urma unei expertize, s-a stabilit că bărbatul este tatăl biologic al copilului, scrie News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia Judeţeană Dâmboviţa, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, au documentat, miercuri, activitatea infracţională a unui bărbat de 34 de ani, din Priboiu, suspectat de viol.

El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, miercuri dimineaţă, poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale au descins la locuinţa acestuia, de unde au ridicat mijloace materiale de probă, iar bănuitul a fost dus la sediul inspectoratului pentru audieri.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în perioada ianuarie-iunie 2014, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, bărbatul ar fi obligat un minor, în vârstă de 8 ani, să întreţină raporturi sexuale cu el.

"Având în vedere faptul că exista suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2004-2005, bănuitul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu sora sa (mama minorului) a fost dispusă o expertiză genetică judiciară. Potrivit raportului de expertiză genetică judiciară, întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică-Serviciul Biocriminalistică din cadrul I.G.P.R., s-a conturat ipoteza că bărbatul este tatăl biologic al persoanei vătămate", arată sursa citată.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea şi supravegherea procurorului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mama băiatului violat face declarații cutremurătoare. Ea o acuză pe directoarea școlii că n-a sunat la Poliție: Mi-a zis că e vacanță

Revoltător: Fată de 10 ani, agresată sexual în scara blocului. Suspectul este un bărbat de 46 de ani

Bărbatul care și-a abuzat fetița de 10 ani, arestat preventiv

Trei bărbați au fost reţinuţi după ce au violat o tânără pe care au cunoscut-o pe Facebook

Partenerii noștri