Marile dosare de corupție, sub semnul întrebării
A doua anulare a completurilor de cinci judecători de la instanța supremă, obţinută în instanţă de avocaţii lui Liviu Dragnea, afectează şi alte dosare de corupţie. Vorbim despre cauzele în care sunt judecaţi Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, Viorel Hrebenciuc sau Toni Greblă.
De ce a ajuns o pacientă de la Spitalul Floreasca să plătească 8.000 de euro pentru a fi operată într-o clinică privată
Patru tablouri au fost furate din Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer
Accident grav pe DN6, în Mehedinți. Cinci persoane au fost rănite, două sunt inconștiente. Traficul este blocat
Cristian Deliorga, judecător CCR, Victor Ponta și Florin Manole au zburat cu un avion privat în Grecia
Uniformă școlară obligatorie pentru a combate fenomenul de „bullying”. Ce prevede proiectul de lege depus de PSD
Cresc prețurile la curent la Hidroelectrica. Cine va fi afectat
AUR e deschis negocierilor cu PSD pentru guvern, în anumite condiții. Piperea: Fără „șopârle” care s-au folosit în cazul Veștea
Nicu Ștefănuță compară situația din Germania cu cea din România după scorul AfD: AUR stă bine și pe stradă, nu doar în sondaje
Accident grav pe Șoseaua Colentina. O mașină a ajuns pe linia de tramvai. Circulația a fost restricționată
Hotărârea recentă a Curţii de Apel Bucureşti legată de completul lui Liviu Dragnea duce la suspendarea tuturor proceselor, cel puţin până la publicarea motivării. Sau până în ianuarie anul viitor, când oricum legea spune că trebuie, trase iar la sorţi noi completuri. Aşa că, cel mai probabil, o decizie definitivă în dosarul în care Liviu Dragnea a primit o condamnare iniţială de 3 ani şi 6 luni de închisoare va veni, în 2019.
Reporter: Credeţi că la următoarea tragere la sorţi domnul Dragnea ar putea fi poate mai norocos?
Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea: Aici nu vrem să vorbim de noroc! Vrem să vorbim despre lege, despre aplicare în limitele şi în spiritul legii, atât! Nu vorbim de noroc, vorbim de un aspect pe care l-am susţinut şi îl voi susţine: domnul Dragnea este total nevinovat!
Următoarea şedinţă a completurilor de 5 judecători este programată pentru data de 3 decembrie. În lipsa motivării deciziilor de la Curtea de Apel şi de la CCR, care să clarifice cum ar trebui desemnaţi judecătorii marilor dosare de corupţie, toate procesele se vor amâna. Printre ele, şi cazul în care actualul secretar general al Guvernului, fost membru CCR, Toni Greblă cere Completului de 5 să menţină achitarea obţinută iniţial în dosarul de corupţie.
Toni Greblă, fost judecător al Curţii Constituţionale: Totul se învârte în jurul acelor celebre venituri obţinute din creşterea caprelor şi struţilor.
Şi unul dintre procesele fostului deputat Sebastian Ghiţă, în care sunt judecaţi mai mulţi şefi din poliţia şi parchetele din Ploieşti, ar putea fi afectat.
Cu întârziere s-ar putea relua şi dosarul lui Victor Ponta şi cel al lui Viorel Hrebenciuc, care aveau, la rândul lor, termene programate în decembrie.
În paralel, deciziile definitive pronunţate de completurile conduse de judecători desemnaţi, nu traşi la sorţi, încep să fie contestate. Din Costa Rica, unde sunt în plin proces de extrădare, Alina Bica şi Elena Udrea cer anularea condamnărilor şi rejudecarea proceselor, pe motiv că au fost judecate de un complet format nelegal.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News