„Lupte şi diplomaţie”. Lavrov susține că negocierile de pace cu Ucraina se pot desfăşura fără încetarea focului

Data publicării:
serghei lavrov
Serghei Lavrov. Foto: Profimedia

Rusia este deschisă reluării negocierilor de pace în Ucraina, dar nu vede necesară oprirea luptelor în timpul unor asemenea discuţii, a declarat marţi ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

„Lupte şi diplomaţie. Nu văd niciun motiv să nu se poată desfăşura în paralel şi simultan, aşa cum s-a întâmplat pe parcursul istoriei", a spus Lavrov într-un interviu acordat televiziunii de stat de la Moscova, potrivit Agerpres.

El a susținut că această poziţie este efectul "înşelăciunii" suferite de Rusia în 2022, când aceasta a acceptat ca un "gest de bunăvoinţă" să-şi retragă trupele din apropierea capitalei ucrainene Kiev, în schimbul promisiunii încheierii unui acord de pace după negocierile desfăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul.

Conform versiunii Moscovei, atunci aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului şi a premierului britanic Boris Johnson, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei ucrainene.

Conform versiunii Kievului, acordul nerealizat în cele din urmă cuprindea clauze care cereau Ucrainei să adopte un statut de neutralitate geopolitică, în special să nu adere la NATO, să-şi limiteze capacităţile militare şi să acorde un statut special provinciilor din estul ţării, clauze faţă de care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat categoric opoziţia.

După ce Kievul a respins în final respectivul acord de pace în termenii negociaţi, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia nu va înceta să-şi urmărească obiectivele militare pe parcursul negocierilor de pace ulterioare, a mai spus Lavrov în interviul acordat televiziunii publice ruse. "Această politică rămâne în vigoare şi astăzi", a adăugat el.

Mai devreme marţi, când preşedintele rus Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică cu omologul său american Donald Trump, şeful diplomaţiei ruse a declarat că Rusia va continua discuţiile cu SUA asupra unei soluţionări negociate a conflictului din Ucraina, întrucât, a susţinut el, Washingtonul acceptă realitatea de pe teren şi respinge aderarea Ucrainei la NATO.

Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, care au fost sâmbătă la Moscova şi duminică Kiev, "recunosc aceste puncte fundamentale şi încearcă să joace un rol constructiv", a adăugat Lavrov.

În convorbirea lor de marţi, Putin şi Trump au discutat cu "toată sinceritatea" despre conflictul din Ucraina, a afirmat la rândul său consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov.

De partea sa, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că negociatorii ruşi, ucraineni şi americani s-ar putea întâlni chiar luna aceasta pentru a aborda soluţionarea negociată a războiului, dar Rusia este mai rezervată, considerând că încă este "prea devreme" pentru a discuta în mod concret despre o astfel de întâlnire.

În aceeaşi convorbire, Trump a cerut o încetare rapidă a operaţiunilor militare, a recunoscut consilierul de politică externă al lui Putin, adăugând că preşedintele rus i-a prezentat omologului său american o "analiză obiectivă şi detaliată" a situaţiei de pe frontul ucrainean.

Vladimir Putin a susţinut în mod repetat că armata sa înaintează pe acest front şi că ocuparea întregii regiuni Donbas din estul Ucrainei este doar o chestiune de timp.

În discuţia cu Trump, el "a subliniat ceea ce americanii ar putea face în mod realist pentru a pune rapid capăt ostilităţilor" şi a asigurat că Rusia nu are "niciun plan agresiv" faţă de Europa, a adăugat Uşakov.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998