Live

Şeful Inspecţiei Judiciare anunţă control la Tribunalul Mehedinţi, instanța care l-a eliberat pe condamnatul pe viață Turnagiu

Data publicării:
Ion Cristian Turnagiu. Foto: Facebook

Șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, a anunțat un control la Tribunalul Mehedinţi pentru a verifica modul în care au fost admise eliberările condiţionate. Verificările sunt făcute după cazul condamnatului pe viaţă Ion Turnagiu, care a fost eliberat condiţionat şi, recent, a incendiat o fată.

Lucian Netejoru, a declarat, pentru Mediafax, că va fi efectuat un control la Tribunalul Mehedinţi, care l-a eliberat condiţionat pe condamnatul pe viaţă Ion Turnagiu. Acesta a incendiat o fată de 17 ani la un an de la eliberare.

„Ceea ce s-a întâmplat este o tragedie, fără discuţii şi fără alte interpretări. Măsurile însă trebuie luate după o analiză temeinică. Nu putem să luăm astfel de decizii emoţional. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm prea mult pe gânduri şi să nu intervenim când există elemente suficiente care să contureze o anumită situaţie de fapt. Ceea ce pot să vă spun este că, din informaţiile pe care le avem în acest moment, în perioada 2017-2020, Tribunalul Mehedinţi a soluţionat 17 contestaţii împotriva unor sentinţe de respingere a cererilor de liberare condiţionată formulate de două persoane condamnate pe viaţă, iar din acestea au fost admise două”, a declarat șeful Inspecției Judiciare.

„Având în vedere neliniştea creată în rândul opiniei publice de această tragedie şi, într-un context mai larg, de situaţia liberărilor condiţionate, impune abandonarea unei abordări de tip statistic. Ca atare, am luat decizia declanşării unui control la Tribunalul Mehedinţi pe această temă. Vom verifica, practic toate cazurile în care persoanele condamnate pentru infracţiuni grave contra vieţii persoanei au fost liberate condiţionat. La finalizarea controlului, o să avem concluzii clare pe care le vom prezenta Consiliului Superior al Magistraturii”, a mai precizat Netejoru.

 

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Motivul halucinant pentru care o judecătoare din Iași a amânat zeci de procese într-o singură zi. CSM a cerut anchetarea ei

Dosarul accidentului de la 2 Mai: CSM a respins propunerea de suspendare din funcție a judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu

După tragedia de la 2 Mai, Inspecţia Judiciară cere controale privind dosarele cu infracţiuni săvârşite sub influenţa drogurilor

Premieră în magistratură. Procurorul Daniel Horodniceanu este cercetat disciplinar pentru că a sfidat doi polițiști în trafic

Partenerii noștri