Inflația în Venezuela este în scădere: a ajuns la 3000 la sută
Venezuela a avut inflație de aproape 3.000 la sută în anul pandemiei. Mai exact, Venezuela a încheiat anul 2020 cu o rată a inflaţiei de 2.959,8% în 2020, arată cifrele publicate joi de Banca Centrală a Venezuelei. Este cea mai mare inflaţie din lume.
„Nu îmi mai ajung banii”. Românii câștigă mai mult, dar își permit mai puțin. Cum explică economiștii paradoxul
Posibile tulburări pe piața mondială a petrolului după ce o conductă din Arabia Saudită a fost atacată cu drone
Portul care a dat numele cafelei „Mocha”, ținta rachetelor rebelilor Houthi. Transporturile de petrol dintre Europa și Asia, în pericol
Când se va simți efectul scăderii inflației. Dan Suciu, BNR: La alimente nu mai avem creșteri. Presiunile vin din zona de energie
Cristian Păun, despre scăderea consumului: „Poporul plătește nota de plată, fie prin taxare, fie prin inflație”
Un an de austeritate: coșul de cumpărături s-a scumpit cu 10%. Adrian Mitroi avertizează: „Economia a reacționat foarte dur”
Șefa diplomației române, după suspendarea livrărilor de petrol din Kazahstan: „Este o conversație pe care o avem și la nivel european”
Cristian Păun, după noile date privind inflația: „Ferească Sfântul să ne vină ideea să mai creștem vreo taxă”
Salariile românilor scad. Câți bani au pierdut angajații într-o singură lună și care sunt domeniile de top
Este greu de comensurat din exterior modul în care se mișcă prețurile în această țară. Chiar și pentru noi, care am cunoscut efectele inflației galopante din anii 90, astfel de cote sunt dintr-o altă realitate, în conduițiile în care vârful atins de noi, în 1992, a fost puțin peste 250%.
Dar în Venezuela, culmea, o astfel de inflație, de 3.000 la sută, are caracteristici de dezinflație, adică rata este în scădere. În 2019, a fost peste 9.000 la sută, iar în 2018 a atins cota amețitoare de 130.000 la sută.
Potrivit băncii centrale, în luna ianuarie variaţia preţurilor a fost de 46,6%, în scădere faţă de 77,5% în luna decembrie.
Banca Venezuelei publică voit datele cu întârziere şi deseori nu dezvăluie niciun fel de cifre timp de mai multe luni. Ultimele cifre actualizate vorbeau de o inflaţie de 844% între lunile ianuarie şi septembrie.
Venezuela este în recesiune de şapte ani pe fondul scăderii cotațiilor la petrol din 2014 și după izolarea și sancționarea regimului de la Caracas. Bolivarul, moneda națională, s-a depreciat accentuat.
Președintele Nicolas Maduro susţine că de vină pentru problemele economice ale Venezuelei este embargoul petrolier impus de SUA. Petrolul este responsabil pentru 96% din veniturile Venezuelei, însă în prezent ţara sud-americană mai produce doar 900.000 de barili de ţiţei pe zi, comparativ cu un vârf de 3,2 milioane barili pe zi în urmă cu un deceniu, când cotațiile erau peste 100 de dolari pe baril.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News