Live

Estonia anunță că este pregătită să primească 5.000 de soldaţi din forţa de reacţie rapidă a NATO

Data publicării:
Exerciţiu militar al NATO. Foto: Inquam Photos/George Călin

Estonia este gata să primească pe teritoriul său până la 5.000 de soldaţi ai Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat VJTF a NATO, a anunțat luni secretarul permanent al Ministerului Apărării estonian, Kusti Salm.

„Vedem foarte clar că, în conformitate cu politica de descurajare, regiunea baltică trebuie întărită. Există planuri precise, cum să fie făcut acest lucru în caz de necesitate”, a spus oficialul estonian.

Totodată, Kusti Salm a declarat că, dacă NATO va decide să trimită pe flancul estic mai mulţi militari, aceştia ar putea fi amplasaţi într-o altă ţară. Din punct de vedere al eficienţei militare, ar fi înţelept ca unele unităţi să fie amplasate, de exemplu, în România, a adăugat acesta, relatează Radiodifuziunea publică estonă ERR, citată de Agerpres.

Kusti Salm a adăugat că în oraşul estonian Tapa există deja o zonă pentru primirea aliaţilor, unde pot fi depozitate tehnică, armament şi de unde acesta ar putea fi distribuit unităţilor.

El a dat asigurări că „nimeni nu va rămâne fără un acoperiş deasupra capului” şi că Estonia este gata să construiască noi cazărmi pentru aliaţi, dacă aceştia vor fi desfăşuraţi în republica baltică pe bază permanentă.

Secretarul Ministerului Apărării estonian a amintit că decizia de a trimite în Estonia un grup militar al NATO sub conducerea Regatului Unit a fost luată la sfârşitul lui 2016 şi că deja în aprilie 2017 aliaţii au ajuns în republică.

„În acest răstimp s-a reuşit crearea de infrastructură. (...) Nu mă îndoiesc nicio secundă că vom putea repeta această performanţă dacă în viitorul apropiat va apărea o asemenea necesitate”, a spus el.

În timpul summitului NATO de la Varşovia, din 2016, s-a decis amplasarea de batalioane multinaţionale ale NATO în Letonia, Lituania, Estonia şi Polonia. Batalionul estonian se află sub comandamentul Regatului Unit, cel leton este condus de Canada, lituanian - de Germania, iar polonez - de SUA.

Grupul dislocat în Tapa numără în prezent peste 1000 de militari.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șeful diplomației poloneze crede că Putin „nu e atât de nesăbuit” încât să atace o țară NATO

Moscova acuză "linia ostilă" a ţărilor baltice și amenință că va răspunde la acțiunile lor

Zaharova acuză NATO că se pregătește „serios” pentru un război cu Rusia: „Să recunoaștem asta”

Geoană, despre situația din Ucraina: „Nu va fi Al Treilea Război Mondial, dar ne îndreptăm către un război prelungit”

Partenerii noștri