Analiză „Orban cel roșu” sau vizionar? Criza din Ceuta reaprinde dezbaterea despre rolul premierului spaniol Pedro Sanchez în UE
Criza migrației din Ceuta a readus în prim-plan o întrebare care circulă tot mai des la Bruxelles: devine Pedro Sanchez „Orban cel rosu” al Europei sau este doar liderul care merge împotriva curentului dominant din UE? Disputele Madridului cu partenerii europeni pe teme precum migrația, apărarea, China și politica externă alimentează percepția că Spania este din ce în ce mai izolată, deși susținătorii premierului spun că țara joacă rolul unei contraponderi esențiale într-o Europă orientată tot mai mult spre dreapta, arată, într-o analiză, Euronews.
Vicepreședintele Parlamentului European, Javi Lopez, europarlamentar din grupul Socialiștilor și Democraților, consideră comparația „absurdă” și spune că Spania reprezintă una dintre principalele forțe de echilibru într-o Europă orientată tot mai mult spre dreapta.
„Suntem o componentă importantă pentru asigurarea și garantarea echilibrului politic de la Bruxelles. Fără noi, ar însemna un colaps al instituțiilor europene”, a declarat Lopez.
El susține că Sanchez rămâne unul dintre cei mai influenți lideri ai stângii europene și că Madridul a fost adesea printre primele capitale care au adoptat poziții ferme privind războiul din Gaza, politica SUA în Orientul Mijlociu sau reprimarea protestelor din Iran.
Potrivit lui Lopez, multe dintre aceste poziții, inițial contestate, au început ulterior să câștige sprijin în interiorul Uniunii Europene.
Dezbaterea rămâne deschisă. Pentru criticii lui Sanchez, Ceuta confirmă faptul că Spania se îndepărtează de consensul european în materie de securitate, migrație și apărare. Pentru susținătorii săi, Madridul nu este izolat, ci doar primul care promovează politici ce ar putea deveni ulterior majoritare la nivel european.
Poate tocmai de aceea premierul spaniol a rezumat, în luna martie, la un miting al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol din Soria, modul în care își vede poziția în Europa: „Nu suntem singuri. Suntem primii.”
Editor : C.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News