BYD anunță cea mai mare rechemare în service din istoria companiei. Ce modele sunt vizate

Redacția Digi Economic Data publicării:
byd
sursa: shutterstock.com/

Producătorul auto chinez BYD a anunțat, vineri, 17 octombrie, cea mai amplă rechemare în service din istoria sa: peste 115.000 de vehicule din seriile Tang și Yuan Pro, fabricate între 2015 și 2022, vor fi verificate din cauza unor erori de proiectare și probleme la sistemul de baterii.

Potrivit Autorității chineze pentru Reglementarea Pieței (SAMR), citate de Reuters, BYD a depus un plan oficial pentru rechemarea a 44.535 de vehicule din seria Tang, produse între martie 2015 și iulie 2017, din cauza unor erori de proiectare.

De asemenea, compania va rechema 71.248 de vehicule electrice Yuan Pro, fabricate între februarie 2021 și august 2022, din cauza unor probleme de fabricație care afectează instalarea bateriei.

În luna ianuarie 2025, BYD a efectuat o altă rechemare, vizând 6.843 de SUV-uri hibride plug-in Fangchengbao Bao 5, din cauza unor riscuri de incendiu. Anterior, în septembrie 2024, producătorul chinez rechemase aproape 97.000 de modele Dolphin și Yuan Plus, ca urmare a unei defecțiuni la unitatea de control al direcției.