Câți bani au fost virați în octombrie pentru alocații, indemnizații și ajutoare sociale și câți români au beneficiat

Georgiana Costea Data publicării:
bani lei
sursa: gettyimages.com/

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat marți, 27 octombrie, că a virat peste 2,63 miliarde de lei pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii septembrie 2026. Fondurile au fost direcționate către plata alocațiilor de stat, a indemnizațiilor pentru creșterea copilului, a stimulentelor de inserție, a drepturilor persoanelor cu dizabilități și a altor forme de sprijin financiar. Potrivit instituției, sistemul de asistență socială administrat prin agențiile teritoriale acoperă peste șapte milioane de persoane și familii din România.

Plățile au fost efectuate prin intermediul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială și al structurii teritoriale din București, în baza drepturilor aferente lunii septembrie.

Sumele vizează mai multe categorii de beneficiari, de la familiile cu copii și părinții care revin la activitatea profesională până la persoanele cu dizabilități, beneficiarii venitului minim de incluziune și gospodăriile care primesc sprijin pentru plata facturilor la energia electrică.

Peste 3,37 milioane de beneficiari ai alocațiilor pentru copii

Cea mai mare categorie de plăți a fost reprezentată de alocațiile de stat pentru copii, pentru care ANPIS a virat aproximativ 1,137 miliarde de lei, suma fiind destinată unui număr de 3.379.851 de beneficiari, potrivit datelor citate de Agerpres.

Pentru indemnizațiile de creștere a copilului, instituția a alocat 573,993 milioane de lei, corespunzătoare unui număr de 143.722 de beneficiari.

Alte 52,624 milioane de lei au fost virate pentru plata stimulentului de inserție, acordat părinților și altor persoane eligibile care revin în activitatea profesională și realizează venituri impozabile. În septembrie, numărul beneficiarilor acestui sprijin a fost de 69.074.

De asemenea, pentru alocațiile de plasament au fost repartizate 35,332 milioane de lei, destinate unui număr de 27.044 de beneficiari.

Citește și Ce este stimulentul de inserție și cine îl primește. Un proiect de lege prevede majorarea sumei

Indemnizații pentru persoanele cu handicap 

O parte importantă a fondurilor a fost destinată persoanelor cu dizabilități, prin plata indemnizațiilor lunare și a bugetelor personale complementare. Potrivit ANPIS, pentru indemnizația lunară acordată persoanelor cu handicap grav au fost repartizate 188,617 milioane de lei, pentru 356.553 de beneficiari. În cazul persoanelor cu handicap accentuat, plățile s-au ridicat la aproximativ 137 de milioane de lei, pentru 391.462 de beneficiari.

Separat, pentru bugetul personal complementar lunar al adulților cu handicap grav au fost alocate 70,954 milioane de lei, iar pentru cei cu handicap accentuat, 57,153 milioane de lei. Alte 7,602 milioane de lei au fost virate pentru bugetul personal complementar acordat unui număr de 95.030 de adulți cu handicap mediu.

În cazul copiilor cu dizabilități, fondurile au fost repartizate familiilor sau reprezentanților legali. Astfel, 30,446 milioane de lei au fost destinate unui număr de 55.559 de beneficiari ai bugetului personal complementar pentru copii cu handicap grav, iar 4,400 milioane de lei au fost alocate pentru 11.084 beneficiari corespunzători copiilor cu handicap accentuat. Pentru copiii cu handicap mediu, suma virată a fost de 3,291 milioane de lei, pentru 16.541 de beneficiari.

Totodată, 88,865 milioane de lei au fost repartizate pentru plata indemnizațiilor acordate însoțitorilor persoanelor cu handicap vizual grav, fiind înregistrați 32.925 de beneficiari.

Te-ar putea interesa și Indemnizația de însoțitor pentru persoanele cu handicap. Cine poate primi banii, ce sumă se acordă și cum se depune cererea

Peste 190 de milioane de lei pentru venitul minim de incluziune

Pentru plata venitului minim de incluziune, ANPIS a virat 190,337 milioane de lei, suma fiind destinată unui număr de 258.030 de beneficiari. Venitul minim de incluziune reprezintă un mecanism de asistență socială destinat persoanelor și familiilor cu venituri reduse, acordat în condițiile prevăzute de legislație.

În aceeași perioadă, instituția a efectuat și plăți pentru alte categorii de persoane vulnerabile.

Astfel, 13,812 milioane de lei au fost destinate alocațiilor lunare de hrană pentru 13.952 de persoane cu HIV/SIDA, iar 3,261 milioane de lei au fost virate pentru 3.656 de beneficiari ai indemnizației lunare de hrană pentru persoanele cu tuberculoză.

Pentru alocația lunară de hrană destinată copiilor, acordată în temeiul Legii nr. 448/2006, au fost repartizați 125.994 de lei, pentru 128 de beneficiari.

Citește și Ce este Venitul Minim de Incluziune și cine îl primește în 2026. Ce bani pot primi persoanele și familiile cu venituri mici

Aproape 35,8 milioane de lei pentru tichetele de energie

ANPIS a virat și fondurile aferente tichetului de energie, mecanism de sprijin destinat persoanelor și familiilor aflate în situație de sărăcie energetică. Pentru luna septembrie 2026, valoarea plăților a fost de 35,759 milioane de lei, corespunzătoare unui număr de 717.761 de beneficiari.

Tichetul, acordat în baza OUG nr. 35/2025, are o valoare de 50 de lei pe lună și este destinat achitării facturilor la energia electrică, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit ANPIS, plățile pentru beneficiile de asistență socială sunt realizate prin agențiile teritoriale, instituția având atribuții de administrare, gestionare și control al acordării drepturilor sociale.

Vezi și Cine poate primi 50 de lei pe lună pentru energia electrică. O organizație cere majorarea voucherelor