Grecia atrage milioane de turiști și venituri record, dar nu găsește suficienți oameni pentru muncă

Redacția Digi Economic Data publicării:
grecia economie
sursa: shutterstock.com/

Turismul rămâne motorul economiei Greciei: în 2024, sectorul a generat un excedent de peste 18 miliarde de euro, în contextul unei creșteri semnificative a numărului de vizitatori internaționali, potrivit datelor publicate joi de Banca Centrală.

Veniturile din turism au crescut cu 4,8%, la 21,59 miliarde de euro, datorită unei majorări de 12,8% a numărului de turiști străini.

Vizitatorii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au generat 55,4% din totalul încasărilor, cu venituri în creștere cu 7,1%, la 11,97 miliarde de euro. Germania și Italia au fost principalii contributori, scrie Reuters.

În schimb, încasările provenite din Franța și Regatul Unit (stat non-UE) au scăzut cu 11,6% și, respectiv, 4,1%.

Numărul total de turiști străini care au vizitat Grecia în 2024 a atins 40,7 milioane, o creștere de 12,8% față de anul anterior, cei mai mulți sosind cu avionul și mașina.

Turismul de croazieră a avut, de asemenea, un an excelent: încasările din această zonă au crescut cu 22,4%, până la 1,11 miliarde de euro.

Deficit de personal

Cu un număr record de turiști așteptați și în această vară, nevoia de personal a devenit urgentă. Grecia este una dintre cele mai populare destinații din Europa, însă criza forței de muncă o lovește puternic.

Circa 80.000 de posturi din sectorul hotelier și al alimentației publice, piloni ai unei industrii care reprezintă 25% din PIB, sunt încă vacante, potrivit The Guardian. Hotelierii din întreaga țară caută cu disperare recepționeri, cameriste, salvamari, chelneri și bucătari.

Ministerul Turismului estimează că, până în 2028, Grecia va primi cu mult peste 40 de milioane de turiști anual, iar pentru a acoperi nevoia de forță de muncă, țara a început să recruteze activ din străinătate, organizând târguri de carieră în Germania, Olanda și Marea Britanie.