Banca Națională a României avertizează asupra unui document fals care circulă online: Urmează probabil să fie atacați prin mesaje
Banca Națională a României (BNR) atrage atenția asupra unui document fals intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, care circulă în mediul online și este atribuit greșit instituției.
BNR subliniază că nu a emis, semnat sau aprobat niciun astfel de document și nu are atribuții legale în emiterea de avertismente legate de acte notariale sau procuri. Deși documentul folosește denumiri reale ale unor structuri și angajați ai băncii, precum și sigla, antetul și date de contact autentice, toate acestea au fost folosite fără consimțământul BNR, cu scopul de a induce în eroare publicul.
Banca respinge categoric conținutul fals și recomandă ca toate comunicările oficiale să fie verificate doar pe site-ul instituției și pe canalele sale oficiale de comunicare.
BNR atenționează că distribuirea sau reproducerea unor documente false în numele său constituie infracțiuni de fals și uz de fals, sancționate de Codul penal. Instituția a sesizat autoritățile competente pentru a investiga această tentativă de dezinformare și recomandă publicului să nu dea curs, să nu semneze și să nu redistribuie documentul fals.
Redacția DigiEconomic a discutat miercuri, 5 noiembrie, cu reprezentanții BNR pentru a afla principalele vulnerabilități.
„Presupun că e o încercare de a pregăti terenul pentru alte abordări. Urmează probabil să fie atacați prin mesaje care spun/recomandă ca, pentru a evita o procură, sa acceseze un alt cont. Dar prima observație, dincolo de orice speculație, este că vorbim de un fals. Probabil cei afectați de acest fals sunt cei care vor avea propriri pe conturi”, explică Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.