Nou val de escrocherii online: hackerii trimit e-mailuri false în numele ANAF, Europol sau Poliției 

Redacția Digi Economic Data publicării:
frauda online
sursa: shutterstock.com/

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că infractorii cibernetici folosesc imaginea unor instituții oficiale, precum Interpol, Europol, Poliția Română, ANAF sau chiar DNSC, pentru a derula campanii de fraudă online.

Într-un mesaj publicat miercuri, 15 octombrie, pe pagina sa de Facebook, instituția atrage atenția asupra unei metode de înșelăciune tot mai des întâlnite, în care atacatorii trimit mesaje false, aparent provenite de la autorități, pentru a câștiga încrederea destinatarului.

„Acest scam se bazează pe un scenariu în care potențialei victime inițial i se aduce la cunoștință o informație care are rolul de a emoționa și, implicit, de a impacienta utilizatorul (acuze de 'pornografie juvenilă, pedofilie, exhibiționism, cyberpornografie). În plus, stabilesc nevoia de urgență prin stabilirea unei limite de timp pentru a oferi un răspuns la respectivele acuze (48 de ore). 

Astfel, capacitatea de analiză și de a lua decizii corecte a potențialei victime este din start afectată. Mai departe, după stabilirea emoției, atacatorii speră să primească detalii compromițătoare sau chiar date sensibile, printr-un răspuns (reply) la e-mail-ul inițial, care NU este una specifică unei autorități, așa cum se poate vedea din imagini”, arată DNSC.

Ce recomandă specialiștii

DNSC recomandă vigilență cu privire la primirea unor astfel de mesaje nesolicitate, o analiză în context a mesajului primit și verificarea adresei reale de e-mail a expeditorului. De multe ori, atacatorii se folosesc de aliasuri pentru a ascunde adresa reală.

Specialiștii mai recomandă evitarea link-urilor sau atașamentelor din mesaje suspecte și trimiterea acestor adrese în SPAM.

„Dacă ați căzut în capcană și ați intrat în conversație cu atacatorii, cărora le-ați furnizat ulterior date personale, date de autentificare și mai ales detalii financiare, contactați imediat banca pentru a bloca acel card și eventuale tranzacții ilicite din cont, Poliția pentru a deschide o investigație și DNSC, pentru a informa mai departe și alți utilizatori despre tipul acesta de atac”, conchide DNSC.