News Alert KazMunayGas, operatorul Petromidia şi Vega și al benzinăriilor Rompetrol, lămurește zvonurile privind vânzarea operațiunilor europene

Georgiana Costea Data publicării: Data actualizării:
rompetrol
Inquam Photos / Bogdan Chesaru

KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, a transmis marți, 25 noiembrie, o primă reacție oficială după informațiile apărute în presa internațională potrivit cărora ar intenționa să vândă până la 50% din operațiunile sale europene, inclusiv din România.

KMG deține, prin subsidiara sa KMG International, compania Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega, precum și al rețelei de aproximativ 1.400 de benzinării Rompetrol.

Potrivit presei din Kazahstan, planul de privatizare ar urma să permită investitorilor privați să cumpere până la 50% din holdingul care supraveghează operațiunile de rafinare și retail din Europa, tranzacția fiind estimată pentru perioada 2026-2027. Știrile au apărut după publicarea unor informații din partea Agenției pentru Protecția și Dezvoltarea Concurenței din Kazahstan, care confirmau că licitația este deschisă, în două etape.

Reacția companiei

În reacția transmisă, compania precizează că nu a fost luată nicio decizie referitoare la privatizarea KMG International:

„Elaborarea unui Plan Complex de Privatizare a diverselor active este o practică obișnuită. Lista poate include companii din diverse sectoare. Este un proces standard și de lungă durată, în cadrul căruia sunt luați în considerare numeroși factori.

În ceea ce privește KMGI, compania își desfășoară activitatea în mod normal, atingând indicatorii de producție și financiari. În acest sens, declarăm că în prezent nu se ia nicio decizie cu privire la privatizarea KMGI.”