Câți bani vrea să împrumute Guvernul în septembrie pentru deficit și datoria publică
Ministerul Finanțelor (MF) a programat pentru luna septembrie 2026 împrumuturi de 7,2 miliarde de lei de la băncile comerciale, prin emisiuni de certificate de trezorerie și obligațiuni de stat. Suma este similară celei programate în august și va fi utilizată pentru finanțarea deficitului bugetar, precum și pentru refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice.
La cele 7,2 miliarde de lei se pot adăuga sumele atrase prin sesiunile suplimentare de oferte necompetitive organizate pentru obligațiunile de stat de tip benchmark. Valoarea acestora poate ajunge la 15% din valoarea nominală adjudecată în cadrul fiecărei licitații de referință.
Două emisiuni de certificate de trezorerie, de câte un miliard de lei
Potrivit prospectului publicat în Monitorul Oficial și citat de Agerpres, Ministerul Finanțelor va organiza pe 3 septembrie o licitație pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont în valoare de un miliard de lei, cu scadența la 29 martie 2027.
O a doua emisiune, tot de un miliard de lei, este programată pentru 14 septembrie și va avea scadența la 15 septembrie 2027.
Obligațiuni de stat de 5,2 miliarde de lei
Ministerul a programat și opt licitații pentru obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o valoare totală de 5,2 miliarde de lei.
Patru dintre emisiuni vor avea o valoare programată de câte 500 de milioane de lei și vor fi scoase la licitație pe 3, 21, 24 și 28 septembrie. Alte patru emisiuni, de câte 800 de milioane de lei, sunt programate pentru 7, 10, 14 și 17 septembrie.
Fiecare dintre licitațiile pentru obligațiunile benchmark va fi urmată, în ziua următoare, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, în limita a 15% din valoarea nominală adjudecată la licitația de referință.
Citește și Globalizarea se renegociază. Oficial BNR, despre noua ordine economică și ce urmează pentru Europa