Situația plăților din PNRR: Cum a distribuit Ministerul Energiei banii în 2026

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
ministerul energiei sediu
sursa: Facebook

În 2026 au fost efectuate plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în valoare de 256,56 milioane de euro, informează Ministerul Energiei.

În intervalul 31 august - 04 septembrie 2026, au fost efectuate plăţi în valoare de 23,20 milioane euro şi au fost autorizate 11 cereri de transfer, cu o valoare totală de 17,48 milioane euro. În curs de procesare se află 28 cereri de transfer, în valoare de aproximativ 130,15 milioane euro.

„Peste 838 de milioane de euro au fost alocate prin PNRR pentru dezvoltarea unor noi capacităţi de producţie şi stocare a energiei, pentru hidrogen verde, cogenerare de înaltă eficienţă şi creşterea eficienţei energetice în industrie.

Rezultatele investiţiilor arată un progres semnificativ în transformarea sistemului energetic: mai multe dintre ţintele asumate prin PNRR au fost nu doar atinse, ci depăşite”, transmit reprezentanţii ministerului pe 4 septembrie.

pnrr energie
sursa: Ministerul Energiei

Prin comparaţie, plăţile efectuate până la finalul anului trecut s-au ridicat la 212,57 milioane de euro, iar totalul plăţilor cumulate către beneficiari de la începutul programului a depăşit astfel 468 milioane de euro.

Vezi și: Peste 907 milioane de euro din PNRR, securizate de Ministerul Economiei. Irineu Darău: „Am livrat”

Lista alocărilor pe proiecte

Unul dintre cele mai importante rezultate este înregistrat în domeniul energiei regenerabile. Din cei 460 de milioane de euro alocaţi pentru dezvoltarea de noi capacităţi, au fost finalizate 247 de proiecte, cu o putere instalată totală de 1.171 MW, faţă de ţinta de 950 MW.

Şi stocarea energiei a depăşit semnificativ obiectivul stabilit. Printr-o alocare de 80 de milioane de euro, au fost finalizate cinci proiecte care însumează 349,6 MW de capacităţi de stocare, faţă de ţinta de 240 MW.

În ceea ce priveşte cogenerarea de înaltă eficienţă, cele două proiecte finalizate au condus la punerea în funcţiune a 84,328 MWe, depăşind ţinta de 83 MWe. Investiţia beneficiază de o alocare de peste 86,3 milioane de euro şi contribuie la modernizarea sistemelor de încălzire centralizată din Arad şi Constanţa.

Un alt obiectiv important al PNRR, dezvoltarea producţiei de hidrogen verde, a fost atins. Proiectele din cadrul investiţiei beneficiază de o alocare de 86,5 milioane de euro şi însumează o capacitate instalată de 45,27 MW de electrolizoare, peste ţinta de 45 MW.

„Prin aceste investiţii, PNRR contribuie la creşterea capacităţii de producţie a energiei regenerabile, dezvoltarea stocării, modernizarea sistemelor de încălzire centralizată, reducerea consumului de energie în industrie şi dezvoltarea unor tehnologii strategice pentru tranziţia energetică”, susțin reprezentanţii Ministerului Energiei.

Industria beneficiază, la rândul său, de rezultate peste obiectivul iniţial. În cadrul investiţiei pentru eficienţă energetică în sectorul industrial, susţinută cu 64 de milioane de euro, au fost finalizate 40 de proiecte, faţă de ţinta de 30 de proiecte stabilită prin PNRR.

Totodată, România face paşi concreţi pentru dezvoltarea de noi capacităţi de producţie din surse regenerabile prin mecanismul Contractelor pentru Diferenţă. Cu o alocare de peste 62 de milioane de euro, au fost semnate contracte pentru 315,8 MW de capacităţi eoliene, obiectivul aferent jalonului fiind îndeplinit.

Citește și: Ministerul Sănătății a plătit peste 1 miliard de lei prin PNRR în august. Cât a ajuns rata de absorbție