News Alert Donald Trump motivează, la Davos, de ce vrea Groenlanda: Nu avem nevoie de ea pentru pământuri rare. Cer doar o bucată de gheață
Președintele american Donald Trump a reiterat, miercuri, 21 ianuarie, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, motivele pentru care își dorește ca Statele Unite să preia controlul asupra Groenlandei, teritoriu autonom aflat sub coroana daneză.
Trump și-a reiterat poziția potrivit căreia doar Statele Unite pot garanta securitatea insulei:
„Fiecare aliat NATO are obligația de a-și apăra propriul teritoriu”, a declarat Trump. „Noi suntem o mare putere, mult mai mare decât își dau oamenii seama”, a mai punctat acesta.
Trump a criticat dur Danemarca, pe care a numit-o „nerecunoscătoare”, pentru refuzul de a renunța la controlul asupra Groenlandei, susținând că țara datorează Statelor Unite protecția oferită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Acesta a continuat să vorbească despre Groenlanda, descriind-o drept un teritoriu „vast, aproape nelocuit și nedezvoltat, care stă complet neapărat”.
El a adăugat că „nu există așa ceva ca materiale rare în Groenlanda. Ceea ce contează este securitatea națională strategică și securitatea internațională.”
„Voi demara de urgență negocieri pentru a achiziționa Groenlanda, așa cum am mai făcut-o în trecut”, a mai punctat Trump.
„Nu voi folosi forța”
Oficialul a mai menționat că nu va folosi forța (militară) pentru a prelua insula. „Aceasta este probabil cea mai importantă declarație pe care am făcut-o, pentru că oamenii credeau că voi folosi forța. Nu trebuie să folosesc forța. Nu vreau să folosesc forța. Nu voi folosi forța”, a adăugat el.
„Tot ceea ce cer Statele Unite este un loc numit Groenlanda”, a afirmat Trump.
Trump a mai declarat că președinții americani au încercat să cumpere Groenlanda de aproape două secole. De asemenea, liderul de la Casa Albă a susținut că „nu există niciun semn al Danemarcei pe insulă” și că țara cheltuiește mai puțin decât a promis pentru Groenlanda.
„Cer doar o bucată de gheață”, a mai zis Trump.
Trump a susținut, de asemenea, că preluarea Groenlandei de către SUA ar întări NATO.
„Acesta nu ar reprezenta o amenințare pentru NATO. Ar spori considerabil securitatea întregii alianțe, alianța NATO”, a spus el, adăugând că, în opinia sa, SUA au fost „tratate foarte nedrept de NATO.”
De ce e Groenlanda atât de valoroasă
Cu o suprafață de aproximativ 2,16 milioane de kilometri pătrați, de peste nouă ori mai mare decât România, și o populație de doar circa 56.000 de locuitori, Groenlanda a devenit una dintre cele mai valoroase piese de pe tabla geopolitică globală. Oficial, insula arctică se află sub coroana daneză, însă beneficiază de autonomie extinsă din 2009, inclusiv control asupra resurselor naturale.
Vezi și Cât costă Groenlanda: prețul la care Trump ar putea cumpăra insula
În ultimii ani, Groenlanda a intrat tot mai des în discursul politic de la Washington. În timpul celui de-al doilea mandat, Donald Trump nu a exclus public nici măcar posibilitatea preluării insulei cu forța, o declarație fără precedent între aliați ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
În pofda declarațiilor liderului american, insula dispune de:
- rezerve de petrol și gaze naturale;
- uraniu, esențial pentru energie și apărare;
- aur, diamante și rubine;
- zăcăminte importante de pământuri rare, critice pentru industria tehnologică, baterii, turbine eoliene, armament și petrochimie;
- metale strategice precum nichel, cobalt și molibden.
În prezent, peste 80% din suprafața Groenlandei este acoperită de gheață, iar legislația de mediu limitează exploatarea. Acest lucru a ținut investițiile la un nivel relativ scăzut, în pofida potențialului estimat la zeci, posibil sute de miliarde de dolari pe termen lung.
Însă schimbările climatice modifică rapid ecuația economică: ghețarii se topesc, rutele maritime polare devin navigabile, iar costurile logistice scad.
Pentru comerțul global, aceste rute pot reduce timpul de transport dintre Asia, Europa și America de Nord cu până la 30-40%, comparativ cu traseele tradiționale. Nave comerciale chineze și ruse folosesc deja aceste coridoare, un fapt care îngrijorează Washingtonul, conform unei analize Il Messaggero.
Știre în curs de actualizare…