Șeful DNA, despre acuzațiile referitoare la justiție și o posibilă bătălie pe funcții: „Nu prea cred în coincidenţe”

Data publicării:
marius voineag seful dna
Marius Voineag, procurorul-șef DNA. Foto: Inquam Photos / George Călin

Procurorul general al DNA, Marius Voineag, a declarat, miercuri seară, că nu crede în coincidenţe, iar timingul celor care fac tot felul de acuzaţii referitoare la justiţie „spune totul”, în condiţiile în care se apropie finalul mandatelor pentru procurorii-şefi. Acesta s-a referit la reportajul Recorder și o bătălie în sistemul judiciar. 

Întrebat, miercuri seară, la Antena 3, despre reportajul Recorder şi dacă a constatat că există o bătălie în sistemul judiciar dusă de cei care ar dori să revină în funcţii, Marius Voineag a răspuns: „Realitatea e că nu prea cred în coincidenţe”. 

„Timingul (momentul ales – n.red.) spune totul. Când avem un timing de natura celui despre care vorbiţi (momentul numirilor noilor procurori-şefi – n.r.), legat de atacuri în cascadă... E o chestiune care ţine până la urmă de cum s-au aşezat lucrurile. Înţeleg că reportajul era făcut cu un an şi ceva înainte. N-am niciun fel de problemă, îi felicit pe cei de la Recorder, pentru că au mutat discuţia dintr-o zonă foarte îngustă legată doar de pensii speciale, într-o zonă care vizează şi disfuncţii ale sistemului judiciar”, a afirmat şeful DNA, Marius Voineag. 

El a recunoscut că lucrurile în justiţie sunt perfectibile, dar că acestea nu trebuie făcute sub „un vacarm public”. 

„Trebuie să fim realişti, lucrurile sunt perfectibile. Durata proceselor, lucruri care pot fi îmbunătăţite legate de încărcătura pe procuror sau pe judecător, însă lucrurile astea trebuie făcute, nu sub un vacarm public, nu cu un zgomot de fond care e asurzitor, şi care omoară în primul rând argumentele. Trebuie făcute cu nişte dezbateri solide, în aşa fel încât legislaţia, dacă va suferi modificări, ea să suporte nişte modificări aşezate, să ducă la nişte rezultate. Efectul ăsta de pendulă, când ne mutăm dintr-o parte în alta, de fiecare dată, este extrem de păgubos”, a adăugat procurorul-şef al DNA, Marius Voineag. 

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a votat, în 16 decembrie, în unanimitate, să sesizeze Inspecţia Judiciară pentru a face verificări în cazul aspectelor semnalate în materialul de presă difuzat de publicaţia Recorder, care vizează activitatea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag. 

Secţia pentru procurori a CSM a anunţat că va face demersuri pentru a verifica realitatea concluziilor materialului de presă realizat de Recorder privind activitatea procurorilor. Procurorii Secţiei au precizat că au atras atenţia de mai multe ori miniştrilor Justiţiei şi politicienilor că „este necesară revizuirea unor dispoziţii din legile justiţiei, unele dintre ele în sensul celor surprinse în conţinutul materialului”. 

Printre cei contestaţi în documentarul Recorder se numără procurorul şef al DNA, Marius Voineag, şi preşedintele Înltei curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea. 

„Cerem public să verifice toate acuzaţiile aduse şi să prezinte public rezultatul verificărilor. Nicio altă autoritate nu se poate erija în deţinătorul adevărului absolut”, a afirmat Liana Arsenie, preşedintele CAB, într-o conferinţă de presă. 

Ea a adăugat că „legea nu se schimbă în stradă prin manipulare”. 

Ulterior, sute de procurori şi judecători de la majoritatea instanţelor importante au semnat o scrisoare de susţinere pentru judecătorii care au vorbit despre problemele din sistem, arătând că acestea nu sunt cazuri izolate, ci probleme sistemice. Printre aceştia, se află şi şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi. 

Citește și: Cum poate afecta scandalul de plagiat al ministrului Justiției, Radu Marinescu, procedura de selecție a șefilor DNA, DIICOT și PG 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația de avere a lui Nicușor Dan. Detaliul din conturi care atrage atenţia, ce bunuri deţine preşedintele
Digi FM
Subiecte BAC Istorie 2026. Eseu despre evoluția politică a României în a doua jumătate a secolului XX
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, criticată dur de fani: „Nu avea nevoie de așa ceva, unele alegeri sunt greu de înțeles!”...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Demi Moore, salariu de sute de mii de dolari pe episod. Câți bani încasează pentru rolul interpretat într-un...
Adevarul
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
Newsweek
Ce pensie frumoasă a primit o pensionară după 37 de ani munciți. De ce a luat și 1.000 lei bonus?
Digi FM
VIDEO "Uitați ce e în cartierul nostru de lux". Anca Serea și fiica ei au plecat din casă desculțe, prin apă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organism când suntem stresați. Sângele își schimbă structura în doar câteva minute
Digi Animal World
Fetiță de 6 ani, mușcată de un liliac turbat în timp ce se cățăra într-un copac: „Am tot strigat după ajutor”
Film Now
Melanie Griffith dezvăluie de ce s-a destrămat căsnicia cu Antonio Banderas: „M-am simțit blocată!” Ce spune...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...