Din grabă sau din neatenţie, din neştiinţă sau din alte motive, unii semeni comit anumite greşeli şi în ceea ce priveşte verbele limbii române. Trebuie spus că aceste erori sunt de mai multe tipuri. O primă categorie este cea a formelor verbale inventate. O a doua categorie include confuzia dintre formele de singular şi cele de plural ale unuia dintre timpurile trecutului. În fine, o a treia categorie cuprinde confuzii între anumite forme verbale de indicativ prezent care duc la încălecări de sensuri.
În ceea ce priveşte prima categorie, cea a formelor verbale inventate, verbul care suportă cele mai rele tratamente este „a trebui”. Spun asta fiindcă, din dorinţa unei exprimări cât mai îngrijite, unii vorbitori scornesc pur şi simplu forme ale acestui verb pe care gramatica actuală a limbii române nu le acceptă. Abaterile se produc îndeosebi la indicativul prezent al acestui verb, unde lucrurile s-ar cuveni să fie simple, câtă vreme există o singură formă, şi anume „trebuie”: Eu trebuie să termin de citit cartea, Tu trebuie să-ţi plăteşti facturile, El / Ea trebuie să fie punctual / punctuală, Noi trebuie să vedem acest film, Voi trebuie să vă daţi examenul la sociologie, Ei /Ele trebuie să se întoarcă înainte de miezul nopţii.
Unii vorbitori refuză simplitatea acestor construcţii şi recurg la forme incorecte, cum ar fi „trebuieşti”, „trebuieşte”, „trebuim”, „trebuiţi” sau, cel mai des întâlnit, „trebuiesc”. Repet, aceste forme nu au nicio legătură cu gramatica limbii române.
Prin urmare, „Trebuiesc trase concluziile cuvenite” este un enunţ greşit. Varianta corectă este „Trebuie trase concluziile cuvenite”. La fel, e greşit să spunem „Marius trebuieşte să vină la ora trei”. Forma corectă a enunţului este „Marius trebuie să vină la ora trei”. Şi nu vom spune nici în ruptul capului „Trebuiţi să aveţi o discuţie serioasă”, ci „Trebuie să aveţi o discuţie serioasă”.
O altă invenţie, pe care o întâlnim nedorit de des, ţine de indicativul prezent al mai mult ca perfectului la persoana a doua singular. După cum se ştie, terminaţia pentru această persoană este „seşi”: dormiseşi, făcuseşi, desenaseşi, cumpăraseşi. Ei bine, există vorbitori care-l scot din joc pe „ş” şi folosesc formele fără temei gramatical „dormisei”, „făcusei”, „desenasei”, „cumpărasei”. Şi acestea sunt tot greşeli şi e bine să le îndreptăm. Aşa stând lucrurile, vom evita să spunem „Tu scrisesei un eseu interesant” (variantă incorectă) şi vom opta pentru forma corectă „Tu scriseseşi un eseu interesant”.
Şi cu asta facem trecerea la a doua categorie, unde confuzia despre care vorbeam, dintre singular şi plural, ţine tot de mai mult ca perfect - mai precis, de înlocuirea nepermisă a formei de persoana întâi plural cu forma de persoana întâi singular. Ce înseamnă asta? Înseamnă că vom spune „Eu vorbisem cu unchiul meu” (persoana întâi singular), dar neapărat „Noi vorbiserăm despre meciurile din campionatul Franţei” (persoana întâi plural). Enunţurile de tipul „Noi terminasem de povestit” sau „Noi mâncasem când ne-aţi dat telefon” sunt greşite. Formele corecte ale enunţurilor sunt „Noi terminaserăm de povestit” sau „Noi mâncaserăm când ne-aţi dat telefon”.
În fine, a treia categorie de erori vizează verbele care au câte două conjugări la indicativul prezent, însă fiecare conjugare corespunde unei singure accepţii. Printre aceste verbe se numără „a manifesta” şi „a însemna”, unde putem avea următoarele enunţuri: „Bolnavul manifestă tendinţe îngrijorătoare”, respectiv „Sindicaliştii manifestează pentru creşterea salariului mediu la nivel de ramură". În privinţa verbului „a însemna”, şi aici sensurile diferă. Enunţul „Acest cuvânt înseamnă mai multe lucruri” ţine de o accepţie a verbului în chestiune, pe când „Studenţii îşi însemnează datele examenelor în agende” (admiţând că mai foloseşte vreun student aşa ceva) ţine de o cu totul altă accepţie. E important să nu încurcăm borcanele şi să nu formulăm enunţuri de tipul „Vreau să ştiu ce însemnează asta”, care este o eroare comisă dintr-un soi de preţiozitate păguboasă.
