Institutul de Medicină Legală Slatina, fără acreditări legale

Data publicării:
181013 INSTITUT DIN 16

Serviciul de Medicină Legală Olt este într-o situaţie dificilă. Medicii de acolo ar putea rămâne fără activitate de anul viitor, pentru că institutul nu are o acreditare importantă, care demonstrează că analizele făcute sunt concludente. Instituţia a primit somaţie de la Consiliul Superior de Medicină Legală să obţină în două luni avizul. În caz contrar, expertizele medico-legale vor fi făcute în alte oraşe.

Circulara de la Serviciul de Medicină Legală a ajuns la Slatina în urmă cu câteva zile şi a căzut ca un trăznet. Mâine dacă s-ar apuca de documentaţia necesară pentru acreditarea ISO şi tot nu ar reuşi să o obţină până la sfârşitul anului. În lipsa acestei acreditări, conform prevederilor europene, după 1 ianuarie 2014, toate certificatele medico-legale emise de instituţie nu vor fi concludente.

“De la 1 ianuarie, dacă nu avem implementat acest management al calităţii, vom avea o problemă cu calitatea oficială a actelor medico-legale, chiar se menţionează faptul că acestea ar avea o calitate îndoielnică”, a precizat Sorin Lesnic, medic legist.

Primele efecte ale acestei lipse de conformitate se vor simţi în instanţe. Costul expertizelor şi durata de realizare a lor vor creşte, pentru că analizele se vor face în alte oraşe ale ţării.

“Va trebuie ca mereu să apeleze la Institutul de Medicină Lega Craiova, atunci desigur, la nivelul acestui institut, se creează o aglomeraţie excesivă de cereri, de lucrări, lucrări care vor veni din zonele învecinate, categoric va fi influenţată perioada de soluţionare a cauzelor”, a spus Lucia Furtună, avocat.

Fără aceste expertize medico-legale, magistraţii nu se vor putea pronunţa în anumite cauze penale.

Expertizele medico-legale, ca în general toate expertizele, sunt reglementate de Codul de Procedură Penală, referindu-ne strict la faza de urmărire penală într-un proces penal, ele sunt esenţiale în cazul infracţiunilor de omor deosebit de grav sunt chiar obligatorii. Fără acestea, nu se poate soluţiona în mod obiectiv un dosar penal”, spune Adrian Aspra, procuror.

Consiliul Superior de Medicină Legală i-a avertizat pe medicii legişti din toate judeţele ţării că va face publică la 1 ianuarie 2014 lista cu instituţiile care au ISO 9001. Analizele efectuate în laboratoarele care nu figurează pe această listă vor fi considerate ca având o valoare probatorie îndoielnică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri