Cum vor funcționa cabinetele stomatologice după 15 mai?

Data publicării:
stomatolog, freză dentist
Foto: Getty Images

Una dintre măsurile de relaxare anunțate luni de președintele Klaus Iohannis se referă la redeschiderea cabinetelor stomatologice. Norina Forna este vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România și a explicat la Digi24 în ce condiții vor funcționa aceste cabinete și cât de sigure vor fi ele atât pentru pacienți, cât și pentru medici.

Este o veste foarte bună pentru pacienți în primul rând, spune Norina Forna despre decizia autorităților. „Pregătim, la nivel de Colegiu, perioada aceasta de după 15 mai privind chiar lărgirea ariei intervențiilor stomatologice și realizarea unui pachet de măsuri referitoare la recomandările pe care trebuie să le facem, la triajul epidemiologic al pacienților și bineînțeles la protecția acestora și a personalului medical în contextul infecției cu Covid-19. Măsurile privesc echiparea, dotarea, dar și manoperele care pot fi realizate”, a precizat Norina Forna. Pachetul de măsuri urmează să fie aprobat marți și prezentat medicilor stomatologi.

Astfel, pacienții vor fi mai întâi triați și chestionați în legătură cu patologia pe care o au, mai ales cei care vin cu probleme acute. 

În prealabil, pacienții vor trebui să-și facă o programare, iar la programare trebuie avut grijă să se realizeze și o distanțare orară a consultațiilor. Obligatoriu, la intrarea în cabinet, pacienților li se va lua temperatura. Sălile de așteptare și circuitul individual al pacientului trebuie bine gestionate. Nu se va mai pune problema prezenței mai multor persoane: o singură persoană, fără însoțitor, cu excepția cazurilor în care este vorba despre un minor sau o persoană cu dizabilități.

Pentru medicul stomatolog riscurile sunt mari. Fiecare pacient poate fi purtător. Medicul va trebui să aibă echipament adecvat tipului de pacient pe care îl tratează. „Noi vom ierarhiza atât pacienții, cât și patologia pe care o au, lăsând la sfârșit pacienții cu manopere care produc aerosoli. Vom pregăti sala între pacienți, lăsând un spațiu de două ore”, a exemplificat Norina Forna. Sala va trebui decontaminată între manopere.

Medicul va trebui să aibă un echipament protector, viziera, ochelarii, capelina, botoșeii, combinezonul sunt obligatorii, mai ales în cazul în care pacientul este covid pozitiv. La fel, halatul impermeabil care să protejeze. Toate manoperele trebuie realizate cu multă precauție.

Pacienții care sunt covid pozitivi, dar asimptomatici vor fi dirijați către serviciile de primiri-urgențe de la spitalele regionale sau ale celor care au servicii specializate pentru astfel de pacienți, a precizat vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Au pus câte 5 euro și au devenit milionari. 21 de prieteni au câștigat jackpotul de 123 de milioane
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câştigătorii premiilor Grammy 2026: Kendrick Lamar a fost recompensat cu cinci trofee. Ce premii au obținut...
Film Now
„Melania” depăşește aşteptările la box office-ul nord-american. „Send Help” al lui Sam Raimi, debut pe locul 1
Adevarul
Goana după aurul din Munții Apuseni în anul 2026. 20 de ani fără minerit, sute de tone de metale prețioase...
Newsweek
Ce pensie vei avea după 40 ani de muncă pe salariul minim și pe salariul mediu? Sumele, sub așteptări
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Efectele sportului asupra creierului, din ce în ce mai clare. "A fost o surpriză", recunoaște un cercetător
Digi Animal World
Caii „miros” frica oamenilor. Un studiu arată că devin mai vigilenți când detectează teama umană
Film Now
Cine e văduvul lui Catherine O'Hara și cum s-a legat relația care dura de peste 35 de ani: "Ne tachinăm în...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”