Arhiepiscopia Sucevei: ÎPS Calinic a rugat preoții să ceară cu decență contribuții bănești. Donațiile - benevole și cu chitanță

Data publicării:
preot in biserică poartă mască
Foto: Agerpres

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților precizează că ÎPS Calinic nu le-a interzis preoților să ceară bani pentru serviciile religioase, ci i-a rugat să ceară „cu decență”.

„Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhieposcop al Sucevei și Rădăuților, în circulara din 14 august 2020, nu a interzis, ci a rugat preoții, ca prin consiliul parohial să ceară cu decență contribuțiile bănești. Totodată a făcut trimitere la hotărârea Sfântului Sinod, care menționează faptul că există doar o singură taxă și aceea se va stabili de către consiliul parohial, taxă pentru concesionarea și întreținerea locurilor de înmormântare din cimitire”, a transmis miercuri Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, potrivit Hotnews, care citează Mediafax.

De asemenea, tot în hotărârea Sfântului Sinod se spune despre contribuțiile benevole că reprezintă „sumele oferite de credincioși cu ocazia săvârșirii unor Sfinte Taine și ierurgii. Cuantumul acestora este stabilit de către Consiliul Parohial și are în vedere cheltuielile de funcționare a parohiilor. Sfântul Sinod a reiterat interdicția condiționării oficierii de către preot a slujbei înmormântării de plata vreunei taxe mai ales în cazul familiilor sărace, dar parohiile consideră necesare contribuțiile benevole ca donație din partea familiei pentru întreținerea bisericii parohiale. În aceste cazuri, preotul trebuie să elibereze chitanțe familiilor care au donat banii respectivi”, conform preotului Alexandru Flavian Sava, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...