Financial Times: Ţările cu un ritm lent de vaccinare împotriva COVID vor avea o redresare economică slabă

Data publicării:
Banknotes of the United States of America and a protective mask against the virus. World economic crisis associated with coronovirus.
FOTO: Getty Images

Ţările cu multe cazuri noi de COVID-19 şi un ritm lent de vaccinare vor înregistra o redresare economică slabă, semnalează luni publicaţia Financial Times, potrivit Agerpres. FMI şi ONU avertizează că statele sărace afectate de consecinţele economice şi sanitare ale pandemiei riscă să se confrunte cu o criză a datoriilor.

Şansele unei redresări economice globale coordonate în urma pandemiei au scăzut, întrucât desfăşurarea lentă a vaccinării şi noul val de infectări în unele ţări au ca efect „perspective de creştere puternic divergente”, potrivit analizei FT.

Principalul impuls al creşterii economice în anul 2021 va fi capacitatea fiecărei ţări de a controla pandemia, astfel că economiile cele mai avansate le vor depăşi în lunile următoare pe cele emergente la capitolele creştere economică, indicatori financiari şi încrederea investitorilor, conform indicelui Brookings-FT.

În ultimele şase luni, datele economice ale economiilor emergente s-au înrăutăţit faţă de cele obişnuite de când a început elaborarea acestui indice în anul 2012, în timp ce randamentele economiilor avansate au crescut odată cu redresarea pieţelor financiare.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi ONU au avertizat săptămâna trecută că statele sărace afectate de consecinţele economice şi sanitare ale pandemiei riscă să se confrunte cu o criză a datoriilor, în lipsa unor acţiuni mai ambiţioase din partea instituţiilor multilaterale şi statelor cele mai dezvoltate, inclusiv prin relaxarea plăţii datoriilor şi o furnizare sporită de vaccinuri anti-COVID-19.

SUA și China, cea mai rapidă redresare

Reţeta pentru o revenire economică puternică şi durabilă rămâne aceeaşi ca în ultimii ani, adică măsuri hotărâte de punere a virusului sub control împreună cu stimulente monetare şi fiscale echilibrate, cu accent pe politicile care susţin cererea şi în acelaşi timp sporesc productivitatea, explică profesorul Eswar Prasad, membru al Brookings Institution.

Potrivit indicelui Brookings-FT, SUA şi China, primele două cele mai mari economii ale lumii, conduc redresarea economică la nivel global, dar fiecare cu un mix de politici diferit. Astfel, în timp ce SUA mizează pe stimulente fiscale, China se axează pe termen lung pe creşterea consumului şi a sectorului serviciilor.

În schimb, în Europa şi în mare parte din America Latină perspectivele de creştere sunt slabe, iar prognozele FMI aşteptate săptămâna aceasta vor indica probabil şanse reduse ca producţia să atingă până anul viitor nivelurile anterioare pandemiei.

Politicile indecise afectează încrederea consumatorilor şi a mediului de afaceri din economiile mai slabe, ceea ce se adaugă constrângerilor economice, concluzionează Eswar Prasad.

Partenerii noștri
Digieconomic
Când trebuie declarați la ANAF banii obținuți din vânzări pe Vinted, OLX și alte platforme. Explicațiile unui...
Digi FM
"Am decis să sărbătoresc viața". Alina Pușcău, după ultima cură de chimioterapie: "A fost incredibil de greu"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Privire enigmatică și siluetă de model. Soția lui Matthew McConaughey, apariție electrizantă într-o rochie...
Adevarul
Șantierul autostrăzii cu tuneluri din vestul României se apropie de final. Munții de pământ excavați au...
Newsweek
Sute de mii de pensionari NU vor lua bani în plus la pensie la indexare. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
De ce se înmoaie murăturile în borcan. Greșelile care le strică textura și cum le păstrezi crocante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra...
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
Sylvester Stallone, distrus de cascadoriile pe care le-a făcut singur. A trecut prin 12 operații: „Mi-am rupt...
UTV
Laura Cosoi a ajuns la casa Adelei Popescu de la Șușani. Cum și-au petrecut timpul cele două vedete, în timp...