Experții militari estimează că Ucraina se va retrage de pe frontul din Kursk, în urma evoluțiilor din ultimele zile

Data publicării:
Atac Kursk
Foto Captură Video

Armata ucraineană continuă să piardă teren în regiunea rusă Kursk, sub presiunea tot mai puternică a ofensivei dezvoltate de trupele ruse susţinute şi de soldaţi nord-coreeni, şi se apropie de punctul în care s-ar putea vedea nevoită să se retragă complet din acea regiune, în ciuda speranţelor preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a păstra o monedă de schimb în ipotetice negocieri cu Rusia, relatează marţi agenţia EFE.

Armata rusă a reuşit să recupereze încă aproximativ 200 de kilometri pătraţi, adică jumătate din teritoriul pe care trupele ucrainene îl mai controlau în urmă cu o săptămână în provincia rusă de graniţă Kursk. Armata ucraineană a ocupat iniţial circa 1.300 de kilometri pătraţi în ofensiva lansată peste graniţă în august anul trecut, când a încercat să avanseze până la centrala nucleară rusă Kursk, dar înaintarea i-a fost oprită după ce reuşise să ia prin surprindere armata rusă care nu se aştepta la o asemenea operaţiune.

De atunci, acţiunile contraofensive ruseşti au diminuat treptat teritoriul aflat sub control ucrainean în această provincie, iar progresele trupelor ruse s-au accentuat începând de luna trecută, mai ales după ce preşedintele american Donald Trump a sistat transferul de informaţii militare către Ucraina, scrie Agerpres.

În urma ultimelor evoluţii de pe frontul din Kursk, decizia de retragere a trupelor ucrainene de acolo ar putea fi luată în câteva ore sau zile, crede Oleksi Melnik, de la Centrul Razumkov din Ucraina. "Având în vedere echilibrul de forţe şi dificultăţile logistice, comandamentul ucrainean trebuie să decidă fie să trimită întăriri semnificative pentru a păstra o zonă relativ mică, fie să retragă de urgenţă trupele în mod organizat la graniţa regiunii Sumî", explică acest analist.

După ce la sfârşitul săptămânii trecute o grupare importantă de trupe ucrainene era aproape încercuită în Kursk, comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a susţinut luni că acest pericol a fost între timp îndepărtat şi că vor fi trimise întăriri pe frontul din Kursk, recunoscând însă că trupele ucrainene "manevrează către poziţii mai avantajoase", exprimare ce semnalează o retragere.

Probabil că Rusia a avut în vedere această nouă contraofensivă înaintea discuţiilor dintre Ucraina şi SUA care au loc marţi în Arabia Saudită şi de asemenea încearcă să obţină o victorie majoră înainte de parada de Ziua Victoriei din 9 mai, consideră analistul militar ucrainean Oleksandr Kovalenko. Acesta estimează că lipsa controlului total asupra provinciei Kursk slăbeşte poziţia de negociere a Rusiei, făcând-o incapabilă să emită ultimatumuri. Prin urmare, mai crede Kovalenko, recucerirea regiunii este în prezent cea mai importantă sarcină politică a Rusiei, în timp ce Ucraina va încerca probabil să păstreze acolo un teritoriu cât de mic, ca posibilă monedă de schimb.

Pe lângă faptul că progresele reuşite de armata rusă în Kursk coincid cu decizia SUA de a înceta să mai ajute Ucraina cu informaţii militare utile pe câmpul de luptă, armata ucraineană nici nu a reuşit să reacţioneze în timp util la ameninţarea pe care dronele ruseşti o reprezintă de săptămâni pentru logistica sa din Kursk şi regiunea ucraineană Sumî învecinată, notează la rândul său corespondentului militar Iuri Butusov.

În opinia acestuia, comandamentul ucrainean ar trebui acum să se concentreze mai degrabă pe maximizarea victimelor inamice şi pe salvarea vieţilor soldaţilor ucraineni, decât pe menţinerea controlului asupra unui teritoriu din motive politice, însă decizia finală îi revine preşedintelui Volodimir Zelenski.

În acest timp, trupele ruse se apropie tot mult de recucerirea localităţii Sudja, un oraş cheie din Kursk căzut sub control ucrainean şi unde acum armata rusă atacă din mai multe direcţii, dinspre vest, nord şi sud, după ce săptămâna trecută cel puţin o sută de soldaţi ruşi au încercat să se infiltreze într-un mod ingenios în acest oraş prin gazoductul Progres

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zona din Bucureşti în care s-au vândut cele mai multe apartamente în 2025. Un sfert din totalul înregistrat...
Digi FM
Horia Brenciu, topit după soția lui. A sărbătorit-o cu emoție și entuziasm: "Ea e Alice și cu ea mă simt ca...
Pro FM
Cum arată soția lui Șerban Copoț. Roxana și fostul membru Animal X sunt căsătoriți de 21 de ani și au trei...
Film Now
Răsturnare de situație în cazul Victoriei Jones. Fiica lui Tommy Lee Jones ar fi fost însărcinată cu trei...
Adevarul
Român din Suedia, surprins de iarna extremă: „Sunt confuz, nu plânge nimeni că drumul e necurățat?”
Newsweek
Grindeanu anunță că a făcut rost de bani pentru creșterea pensiilor. „Sunt 3.000.000.000lei”. Cum îi împarte?”
Digi FM
Ce s-a întâmplat după ce un copil de 9 ani a băgat un termometru în cuptor. A vrut să-și păcălească mama că...
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Rosie Huntington-Whiteley, șic la brațul lui Jason Statham, la premiera „Shelter”. Când intră în...
UTV
Decizia luată de Mădălina Ghenea după dezamăgirile în dragoste. „Posibilitățile de a o termina definitiv cu...