Uniunea Europeană nu trebuie să recunoască realegerea lui Lukașenko. Rezoluție adoptată de Parlamentul European

Data publicării:
parlamentul european strasbourg
Sursa foto: Profimedia Images

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a denunţat miercuri alegerile prezidenţiale ce vor avea loc duminică în Belarus, pe care le consideră un simulacru, indică un comunicat ale legislativului UE difuzat pe website-ul instituţiei.

Eurodeputaţii au adoptat o rezoluţie în această privinţă, cu 429 voturi pentru, 205 voturi împotrivă şi 23 de abţineri.

Criticând încălcările grave şi îndelungate ale drepturilor omului şi ale principiilor democratice în Belarus, care s-au intensificat odată cu apropierea aşa-numitelor alegeri prezidenţiale din 26 ianuarie, PE le cere Uniunii Europene, statelor sale membre şi comunităţii internaţionale să nu recunoască legitimitatea dictatorului Aleksandr Lukaşenko ca preşedinte în urma acestui scrutin.

În contextul în care Lukaşenko conduce Belarusul din 1994, eurodeputaţii subliniază că, spre deosebire de alegerile din 2020, acum există doar aşa-zişi „contracandidaţi'' pentru Lukaşenko. Deşi reiterează că nu îl recunosc pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedinte şi faptul că întregul regim de la Minsk este ilegitim, membrii Parlamentului European îşi exprimă sprijinul ferm pentru poporul belarus în aspiraţiile lor legate de democraţie, libertate şi drepturile omului.

Europarlamentarii se declară îngrijoraţi de situaţia deţinuţilor politici din Belarus, al căror număr depăşeşte 1.200, potrivit organizaţiei pentru drepturile omului Viasna.

Rezoluţia cere UE şi statelor sale membre să continue investigarea abuzurilor contra drepturilor omului în Belarus şi să sprijine măsurile de tragere la răspundere, inclusiv prin aplicarea principiului juridic al „jurisdicţiei universale''.

De asemenea, PE denunţă complicitatea regimului Lukaşenko cu războiul de agresiune dus de Rusia contra Ucrainei şi condamnă subordonarea deliberată a Belarusului faţă de Rusia în cadrul aşa-numitei uniuni statale. Parlamentul European mai cere UE şi partenerilor săi internaţionali să extindă şi consolideze sancţiunile împotriva indivizilor şi entităţilor vinovate pentru reprimarea din Belarus şi pentru participarea Belarusului la războiul din Ucraina.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zona din Bucureşti în care s-au vândut cele mai multe apartamente în 2025. Un sfert din totalul înregistrat...
Digi FM
Horia Brenciu, topit după soția lui. A sărbătorit-o cu emoție și entuziasm: "Ea e Alice și cu ea mă simt ca...
Pro FM
Cum arată soția lui Șerban Copoț. Roxana și fostul membru Animal X sunt căsătoriți de 21 de ani și au trei...
Film Now
Răsturnare de situație în cazul Victoriei Jones. Fiica lui Tommy Lee Jones ar fi fost însărcinată cu trei...
Adevarul
Român din Suedia, surprins de iarna extremă: „Sunt confuz, nu plânge nimeni că drumul e necurățat?”
Newsweek
Grindeanu anunță că a făcut rost de bani pentru creșterea pensiilor. „Sunt 3.000.000.000lei”. Cum îi împarte?”
Digi FM
Ce s-a întâmplat după ce un copil de 9 ani a băgat un termometru în cuptor. A vrut să-și păcălească mama că...
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Rosie Huntington-Whiteley, șic la brațul lui Jason Statham, la premiera „Shelter”. Când intră în...
UTV
Decizia luată de Mădălina Ghenea după dezamăgirile în dragoste. „Posibilitățile de a o termina definitiv cu...