Foto Înainte vs după. O fântână din Timișoara decorată de artiști a fost "renovată" de autorități cu gresie

Data publicării:
fantana timisoara
Înainte vs după. Fântana decorată de artiști plastici a fost placată cu gresie. Sursa foto: colaj Facebook / Ionuț Suciu

O fântână publică din Timișoara a stârnit revoltă printre locuitorii orașului, după ce a fost "renovată" cu gresie. Fântâna fusese decorată, în 2020, de doi artiști plastici din oraș, în cadrul acțiunilor din cadrul "Timișoara Capitală Europeană a Culturii". Trei ani mai târziu, compania de apă a considerat că necesită reparații și a aplicat plăci de ceramică peste opera de artă, scriu jurnaliștii de la Tion.ro.

În 2020, în cadrul acțiunilor premergătoare titlului de "Timișoara Capitală Europeană a Culturii în 2023", mai mulți artiști plastici s-au gândit să dea o nouă față fântânilor din oraș.

"Era continuarea unui demers început în 2019, când artiștii de la Nava C2 au realizat o lucrare artistică pe structura fântânii din zona Bucovina, în cadrul programului Memoriile Cetății. Am reușit atunci, în cadrul programului La PAS, să mai realizăm trei astfel de lucrări artistice: în Parcul Botanic, tot împreună cu Nava C2; în zona 700, împreună cu artiștii de la Lapsus; și în Parcul Poporului, unde Andreea Medar și Malina Ionescu au realizat o hartă artistică a Timișoarei, construită din fragmente, asemenea unui puzzle, cu străzi, clădiri, spații ale locuirii și ale memoriei afective – individuale sau comune. Ne propuseserăm ca numărul intervențiilor să crească de la un an la altul, astfel încât, până în 2023, să ajungem în fiecare cartier al Timișoarei și să transformăm fântânile în lucrări de artă de care să se bucure oamenii din oraș. Câteva luni mai târziu mi-am încetat colaborarea cu asociația, iar proiectul nu a mai fost continuat”, spune Ionuț Suciu, fost creative producer pentru Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii și cel care a semnalat, de altfel, situația.

fantana timisoara decorata de artisti
Fântâna a fost decorată de artiștii plastici în 2020. Sursa foto: Facebook / Ionuț Suciu

Trei ani mai târziu, fântâna a primit o nouă față - de gresie - prin intervenția angajaților de la compania de apă.

"Intemperiile atmosferice și vandalizările au dus, în timp, la deteriorarea fântânii. Având în vedere starea de degradare, s-a luat decizia refacerii postamentului, reparării și igienizării instalațiilor. Cimentul era foarte crăpat, căpătase o culoare neagră, pe alocuri era căzut și se vedeau bucăți de polistiren, robineții și conductele au fost furate. În plus, mare parte din fațadă era desprinsă și stătea să cadă”, au transmis, pentru Tion.ro, reprezentanții companiei de apă. 

fantana renovata cu gresie timisoara
Compania de apă a placat fântâna cu gresie, pe motiv că acesta era degradată. Sursa foto: Facebook / Ionuț Suciu

"Incredibil"; "Ceva european"; "N-are termopan"; "Cineva chiar a mers pe ideea 'Cine v-a lucrat aici?'" - sunt doar câteva dintre comentariile de la postarea care a semnalat situația pe rețelele sociale. 

 

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un bărbat pe barca în care se afla. Imaginile sunt virale: „Nu am mai văzut așa ceva...
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro