„Vechii maeștri”, ca Leonardo da Vinci, Sandro Botticelli și Rembrandt, au folosit proteine, în special gălbenușul de ou, ca aditiv pentru picturile lor în ulei, potrivit unui nou studiu citat de CNN.
Urme de reziduuri de proteine au fost detectate de mult timp în picturile clasice în ulei, deși acestea au fost adesea atribuite contaminării. Un nou studiu publicat recent în revista Nature Communications a constatat că includerea lor a fost probabil intenționată. Acest lucru aruncă lumină asupra cunoștințelor tehnice ale vechilor maeștri, cei mai pricepuți pictori europeni ai secolelor al XVI-lea, al XVII-lea sau la începutul secolului al XVIII-lea, și asupra modului în care își pregăteau culorile.
„Există foarte puține surse scrise despre acest lucru și nu s-a făcut nicio muncă științifică până acum pentru a investiga subiectul într-o asemenea profunzime”, a declarat autoarea studiului, Ophélie Ranquet, de la Institutul de Inginerie Mecanică al Institutului de Tehnologie Karlsruhe din Germania.
„Rezultatele noastre arată că, chiar și cu o cantitate foarte mică de gălbenuș de ou, poți obține o schimbare uimitoare a proprietăților vopselurilor de ulei”, adaugă ea.
Adăugarea de gălbenuș de ou la culori pare să aibă efecte de lungă durată, care depășesc doar aspectul estetic.
Spre deosebire de culorile tempera, create de egiptenii antici, și care conțineau de asemenea gălbenuș de ou, alături de pigmenți sub formă de pudră și apă, vopseaua în ulei creează culori mai intense, permite tranziții de culoare foarte netede și se usucă mult mai încet, astfel încât poate fi folosită câteva zile după pregătire.
Cu toate acestea, vopseaua în ulei, care folosește ulei de in sau de șofran în loc de apă, are și dezavantaje - este mai susceptibilă la întunecarea culorii și la daune cauzate de expunerea la lumină.
Efect antioxidant
Deoarece fabricarea vopselei era un proces artizanal și experimental, este posibil ca vechii maeștri să fi adăugat gălbenuș de ou, un ingredient familiar, noului tip de vopsea care a apărut pentru prima dată în în secolul al VII-lea în Asia Centrală, înainte de a se răspândi în Europa de Nord în Evul Mediu şi în Italia în perioada Renaşterii. În cadrul studiului, cercetătorii au recreat procesul de fabricare a vopselei folosind patru ingrediente - gălbenuș de ou, apă distilată, ulei de in și pigment - pentru a amesteca două culori populare și semnificative istoric - albul de plumb și albastrul ultramarin.
„Adăugarea de gălbenuș de ou este benefică, deoarece poate regla proprietățile acestor vopsele într-un mod drastic. De exemplu, este nevoie de mai mult timp pentru ca vopseaua să se oxideze, din cauza antioxidanților conținuti în gălbenuș”, a spus Ranquet.
Reacțiile chimice dintre ulei, pigment și proteinele din gălbenuș afectează direct comportamentul și vâscozitatea vopselei.
„De exemplu, pigmentul alb de plumb este destul de sensibil la umiditate, dar dacă îl acoperi cu un strat de proteine, devine mult mai rezistent, făcând vopseaua destul de ușor de aplicat”, a spus Ranquet.
„Pe de altă parte, dacă vrei ceva mai rigid, fără a fi nevoie să adaugi mult pigment, cu puțin gălbenuș de ou poți crea o vopsea cu impasto mare”, a adăugat ea, referindu-se la o tehnică de pictură în care vopseaua este așezată într-un strat suficient de gros pentru ca tușele de pensulă să fie încă vizibile.
Utilizarea unei cantități mai mici de pigment era importantă în acea perioadă, deoarece anumiți pigmenți - cum ar fi lapis lazuli, fost folosit pentru a face albastru ultramarin - erau mai scumpi decât aurul, potrivit lui Ranquet.
Editor : M.B.
