Tuneluri misterioase schițate de Leonardo da Vinci acum mai bine de 500 de ani au fost descoperite sub un castel medieval

Data actualizării: Data publicării:
castelul Sforza din Milano / schiță a lui Leonardo da Vinci cu tuneluri secrete și un portret de om
Leonardo da Vinci era un expert în structuri militare și sisteme de apărare și a revoluționat strategiile de război în timpul Renașterii cu schițele și inovațiile sale. Colaj foto: Profimedia Images / X (Twitter)

Cercetătorii au descoperit structuri misterioase ascunse sub un castel medieval din Milano, Italia, despre care până acum nu existau decât speculații bazate pe o schiță a faimosului savant Leonardo da Vinci din 1495, scrie CNN.

Pasajele subterane erau probabil menite să fie folosite de soldați în cazul în care castelul pe care îl apărau era invadat de inamici.

Politecnico de Milano a anunțat descoperirea în luna ianuarie, după o serie de studii realizate în perioada 2021-2023 pentru digitalizarea structurilor subterane ale Castelului Sforza construite în secolul al XV-lea.

„Descoperirile noastre amintesc din nou cât de profund înrădăcinată este istoria în orașele noastre”, a spus Francesca Biolo, arhitect și cercetător care a participat la examinarea tunelurilor subterane prin metode neinvazive, precum georadarul (radar de penetrare la sol) și scanările cu laserul.

„Doar prin conștientizarea acestui fapt, în combinație cu înțelegerea istoriei și arhitecturii, putem să apreciem cu adevărat importanța protejării și dezvoltării moștenirii noastre culturale și arhitecturale”, a mai spus Biolo.

Mailand, Castello Sforzesco - Milano, Castello Sforzesco
Tunelul secret se află sub Castelul Sforza care a fost demolat și reconstruit de mai multe ori în timpul Războaielor Napoleoniene și la finalul secolului al XIX-lea. Foto: Profimedia Images

Leonardo da Vinci a excelat în artă și știință, dar polimatul italian era și un expert în structuri militare și sisteme de apărare, acesta revoluționând strategia de război în timpul Renașterii cu proiectele și inovațiile sale.

Implicarea directă a lui da Vinci în construcția castelului este neclară, dar descoperirile recente arată și mai mult influența pe care acest mare gânditor a avut-o asupra istoriei și dezvoltării arhitecturale a Castelului Sforza, potrivit lui Biolo.

Inițial, Biolo și echipa ei au vrut să digitalizeze zona de sub Ghirlanda, un zid de protecție exterior al castelului. Dar, spre surprinderea cercetătorilor, investigația lor a dezvăluit un tunel secret despre care experții nu știau nimic concret.

Tunelul secret merge în paralel cu cel care înconjoară șanțul de protecție al castelului accesibil turiștilor și se află la doar 1 metru de suprafață.

Mailand, Castello Sforzesco - Milano, Castello Sforzesco
Tunelul secret merge în paralel cu cel care înconjoară șanțul de protecție al castelului accesibil turiștilor și se află la doar 1 metru de suprafață. Foto: Profimedia Images

Soldații probabil că foloseau tunelul secret pentru a apăra sau recuceri Ghirlanda din mâinile forțelor inamice, în cazul care acestea reușeau să pătrundă în castel.

Cercetătorii au descoperit și alte tuneluri, inclusiv unul folosit de Ducele Ludovico Sforza pentru a ajunge mai ușor la mormântul soției sale, Beatrice d'Este, din Bazilica Santa Maria delle Grazie.

Cu toate că ar putea exista multe alte structuri subterane nedescoperite încă, o parte dintre ele vor rămâne ascunse întrucât suprafața ocupată de castel era cândva de șase ori mai mare decât cea din zilele noastre.

Castelul a fost demolat și restaurat de mai multe ori în timpul Războaielor Napoleoniene și la finalul secolului al XIX-lea. „Aceste descoperiri arată, însă, că nu totul s-a pierdut”, a spus Biolo. „Subteranul păstrează urme ale trecutului nostru – nu doar din această eră, dar și din multe altele.”

Schița lui da Vinci cu tunelurile de sub castel prezintă cel mai probabil niște îmbunătățiri pe care artistul voia să le aducă adevăratei forme a Castelului Sforza.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vârsta de pensionare a femeilor crește din nou. Cum se modifică pragul în fiecare an până în 2035
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”