Un nou studiu analizează de nu ne putem aminti niciun detaliu din perioada în care eram bebeluși. Nu este vorba de faptul că nu avem amintiri din copilărie, ci de faptul că pur și simplu nu le putem accesa ulterior în viață, conform cercetării citate de CNN.
Studiul, publicat joi în revista Science, a examinat 26 de sugari cu vârste cuprinse între 4,2 și 24,9 luni, împărțiți în două grupe de vârstă: cei cu vârste mai mici de 12 luni și cei între 12 și 24 de luni.
În timpul experimentului, bebelușii au fost plasați într-un aparat de rezonanță magnetică funcțională (RMNf) și li s-a arătat o serie de imagini unice timp de două secunde fiecare. Cercetătorii au urmărit să înregistreze activitatea în hipocampus - porțiunea din creier asociată cu emoțiile, memoria și sistemul nervos autonom.
„Hipocampul este o structură profundă a creierului care nu este vizibilă prin metodele standard, așa că a trebuit să dezvoltăm o nouă abordare pentru a efectua experimente de memorie cu bebeluși în interiorul unui aparat RMN”, a declarat, prin e-mail, Dr. Nick Turk-Browne, autorul principal al studiului și profesor în cadrul departamentului de psihologie de la Universitatea Yale. „Acest tip de cercetare a fost realizat anterior mai ales în timp ce bebelușii dormeau, deoarece aceștia se agită mult, nu pot urma instrucțiuni și au perioade scurte de atenție”.
Dr. Simona Ghetti, profesor la departamentul de psihologie de la Universitatea din California, Davis, ale cărei cercetări se concentrează pe dezvoltarea memoriei în copilărie, a recunoscut că, deși multe studii au demonstrat deja capacitatea sugarilor de a codifica amintiri, această ultimă cercetare este unică prin faptul că leagă codificarea memoriei de activarea hipocampului. Ghetti nu a fost implicată în studiu.
După un moment de pauză, bebelușilor li s-au arătat două imagini alăturate: una cu imagini familiare pe care le mai văzuseră și una nouă. Cercetătorii au urmărit mișcările ochilor bebelușilor, observând pe ce imagine s-au concentrat mai mult.
Dacă un bebeluș a petrecut mai mult timp uitându-se la imaginea familiară, acest lucru a sugerat că a recunoscut-o, indicând reamintirea memoriei. Dacă nu arătau nicio preferință, probabil însemna că memoria lor era mai puțin dezvoltată, potrivit studiului.
„Mișcările ochilor au fost utilizate în sute de studii privind memoria și categorizarea sugarilor”, a declarat Ghetti prin e-mail. „Sugarii se uită la ceea ce li se pare interesant, iar cercetătorii au valorificat mult timp acest comportament spontan pentru a obține informații despre funcționarea memoriei.”
Analiza activării hipocampului
După ce au colectat datele inițiale, echipa a analizat scanările RMNf ale bebelușilor care s-au uitat mai mult la imaginea familiară, comparându-i cu cei care nu au avut nicio preferință. Încercările au fost excluse dacă bebelușul nu era concentrat pe ecran și se mișca sau clipea excesiv.
Rezultatele au arătat că hipocampul era mai activ la bebelușii mai mari atunci când codificau amintiri. În plus, numai bebelușii mai mari au prezentat activitate în cortexul orbitofrontal, care joacă un rol cheie în luarea deciziilor legate de memorie și în recunoaștere.
„Un lucru pe care l-am învățat despre memorie la adulți este că informațiile pe care tindem să le captăm și să le codificăm în memorie sunt lucruri care sunt foarte relevante pentru experiența noastră”, a declarat Dr. Lila Davachi, profesor în cadrul departamentului de psihologie de la Universitatea Columbia, care nu a fost implicată în studiu. „Lucrul uimitor în legătură cu acest studiu este că arată în mod convingător procesele de codificare hipocampală la copii pentru stimuli care sunt, într-un anumit sens, neimportanți pentru ei.”
Deși nu este încă clar de ce codificarea memoriei pare să fie mai puternică la bebelușii cu vârsta mai mare de 12 luni, este probabil un rezultat al modificărilor majore care au loc în organism.
„În această perioadă, creierul bebelușului suferă multe schimbări perceptive, lingvistice, motorii, biologice și de altă natură, inclusiv creșterea anatomică rapidă a hipocampului”, a declarat Turk-Browne.
Turk-Browne și echipa sa lucrează pentru a testa de ce creierul este incapabil să recupereze aceste amintiri timpurii în viață, dar el speculează că procesarea din creier la sugari poate sugera că hipocampul nu primește „termenii de căutare” exacți pentru a găsi memoria așa cum a fost stocată, pe baza experiențelor pe care copilul le avea în acel moment.
Ce înseamnă această etapă pentru părinți?
Ghetti încurajează părinții să se gândească la impactul pe care îl are perioada copilăriei asupra copiilor lor, chiar dacă aceștia nu își pot aminti ce au trăit la o vârstă atât de fragedă.
Bebelușii învață enorm la această vârstă, fiind modul în care încep să asimileze o întreagă limbă prin asocierea sunetelor cu semnificații, a spus Ghetti. Ea a adăugat că bebelușii își formează, de asemenea, așteptări în legătură cu membrii familiei lor și studiază proprietățile obiectelor și ale lumii din jurul lor.
Părinții văd adesea acest comportament învățat atunci când cântă același cântec sau citesc aceeași carte, Davachi observând că produce un răspuns familiar la copiii mai mari.
„Folosirea repetiției cu bebelușii va deschide o conexiune mai mare între părinte și copil”, a spus ea prin e-mail.
Chiar dacă nu vă puteți aminti, ca adult, cele mai îndepărtate experiențe, este corect să spunem că învățăm din acele experiențe, ceea ce poate fi valabil atât pentru informațiile neutre, cât și pentru cele emoționale, a spus Ghetti.
„Acest lucru poate reaminti părinților că perioada timpurie a vieții nu este un timp inactiv și că sugarii învață foarte mult”, a spus Ghetti. „Oferirea de oportunități pentru explorarea vizuală poate fi importantă pentru cultivarea abilităților de învățare.”
Editor : A.C.
