Sateliţii viitorului vor avea 50 de grame şi vor fi mai performanţi. România va produce doi sateliţi la Măgurele

Sute de bunuri sechestrate lipsesc din inventarul ANAF. Șeful Fiscului: Sunt situații în care contribuabilul le vinde sau fuge

Cum ar putea Donald Trump să retragă SUA din NATO. „Va întâmpina probleme mai degrabă în plan intern”

Cum ar rezolva Băsescu criza din Coaliție: Ai două variante, dar n-aș renunța la Bolojan

Traian Băsescu spune că „România poate evita o penurie de carburanți”. Ce îl îngrijorează însă pe fostul președinte

„Soluția în Iran este încetarea ostilităților și trecerea la negocieri”, apreciază Traian Băsescu

Traian Băsescu, despre o posibilă retragere a SUA din NATO: „A venit vremea să luăm în serios crearea Statelor Unite ale Europei”

România a pierdut procesul cu Pfizer

Haos în Parlament: se poate bea bere pe stadion? Aleșii s-au încurcat în vot și au schimbat decizia de trei ori

Reacția lui Keir Starmer după amenințarea lui Trump că retrage SUA din NATO

Ultima inovaţie este roiul de sateliţi. Un dispozitiv conţine în interiorul său peste o sută de alţi sateliţi de doar 50 de grame fiecare, care sunt eliberaţi în spaţiu pe parcursul a 16 zile. Este un proiect doar în fază iniţială, respectivele dispozitive nu au făcut mare lucru, dar marchează evoluţii majore în acest domeniu. Inginerii rămân optimişti pentru că şansele sunt ca foarte curând tehnologia să fie complet viabilă.

Dacă reuşesc, marea problemă a actualilor sateliţi va fi rezolvată o dată pentru totdeauna. Costurile de zeci sau sute de milioane de dolari sunt o mare piedică în utilizarea sateliţilor la scară largă. Însă lansarea unui satelit de mici dimensiuni costa undeva între 200 şi 500 de mii de dolari, iar fiecare dintre cei o suta de sateliţi împroşcaţi în spaţiu ajunge la un preţ de doar 25 de dolari. Pe lângă aspectul financiar, mai există şi considerente tehnice care merită luate în considerare. Datorită marimii reduse nanosateliţii sunt mult mai uşor de controlat în spaţiu şi sunt soluţia perfectă în special pentru monitorizarea zonei orbitale foarte joase.

Aplicaţiile tehnologiei sunt vaste, însă există şi limitări. Pot fi ataşaţi senzori mici, dar nu şi telescoape sau camere foto, întrucat dimensiunea acestora încă nu poate fi redusă. Sensibilitatea unui singur nanosatelit este mult inferioară sateliţilor universali, însă flote uriaşe de astfel de dispozitive sunt capabile să ofere informaţii de o calitate superioară la o fracţiune din costuri. O mie de astfel de nanosateliţi pot da date mai complexe şi mai precise despre condiţiile meteorologice sau despre radiaţii, iar preţul ar putea ajunge chiar la o miime din cel pentru un satelit comercial.

Companii de tehnologie independente caută continuu investitori pentru a-şi dezvolta tehnologia şi interesul acestora creşte de la an la an. E o piaţă în plină expansiune. Au aparut proiecte de nanosateliţi chiar şi pe platformele online. O echipă de cercetători a reuşit să adune fonduri de 75.000 de dolari numai printr-o campanie pe internet, o sumă de peste două ori mai mare decât au cerut pentru a-şi construi propriul nanosatelit.

Şi România îşi aduce aportul la dezvoltarea acestor tehnologii. Doi nanosateliţi vor fi produşi la Institutul de Cercetare Spaţiala de la Măgurele şi vor fi trimişi în spaţiu alături de alte 48 de astfel de dispozitive dezvoltate în întreaga lume. Misiunea lor este cercetarea atmosferei înalte a pământului într-un proiect finanțat de Agenția Spațială Europeană. Eforturile din acest domeniu conturează un viitor în care trimiterea obiectelor în spaţiu e şi simplă şi ieftină. Monitorizarea spaţiului, dar şi telecomunicaţiile şi cartografierea ar putea fi transformate radical în doar câţiva ani.