Live

Obiectul purtat de Jensen Huang, șeful Nvidia, pentru care s-au luptat zeci de colecționari la licitație. S-a vândut cu o sumă record

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Jensen Huang, co-fondator, președinte și CEO al Nvidia / Sursa foto: Profimedia Images

Zeci de colecționari s-au întrecut în oferte pentru un obiect asociat unuia dintre cei mai cunoscuți lideri din industria tehnologiei. Era vorba despre una dintre gecile de piele purtate și semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, care a fost adjudecată la Sotheby's pentru 960.000 de dolari, de peste 20 de ori estimarea inițială.

După 65 de oferte şi competiţia dintre 45 de colecţionari, geaca a fost adjudecată pentru o sumă impresionantă, deşi valoarea sa de vânzare în magazine este de puţin sub 10.000 de dolari, transmite CNBC.

Jensen Huang este cunoscut pentru faptul că poartă aproape exclusiv geci negre din piele Tom Ford, devenite imaginea sa distinctivă în ultimii aproape 20 de ani. Modelul scos la licitaţie a fost purtat în 2023, la un eveniment organizat de Foxconn în Taipei.

Potrivit Sotheby's, interesul excepţional pentru acest obiect reflectă apetitul tot mai mare al colecţionarilor pentru obiecte asociate cu revoluţia inteligenţei artificiale şi cu personalităţile care au contribuit la dezvoltarea acesteia.

Casa de licitaţii a anunţat că încasările vor fi donate către Edge Institute, o organizaţie non-profit care finanţează burse, granturi şi programe dedicate inovării.

Jensen Huang a glumit de mai multe ori pe seama stilului său vestimentar, spunând că soţia şi fiica îi aleg hainele şi descriindu-se drept „tipul cu geaca de piele”.

În 2024, directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, a făcut schimb simbolic de articole vestimentare cu Huang, iar ulterior a primit chiar geaca pe care acesta o purta în timpul unei conferinţe despre grafică pe calculator. Atunci, Zuckerberg a glumit spunând că „aceasta valorează şi mai mult pentru că este deja purtată”.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Decizia luată de FIFA în privința finalei Cupei Mondiale, după ce New York-ul a fost acoperit de nori de fum dens

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Radu Miruță explică de ce Rheinmetall nu s-a înscris la licitația pentru Șantierul Naval Mangalia: „Probabil așteaptă să scadă prețul”

O jachetă cumpărată pe nimic de la un second hand i-ar putea aduce unui tânăr un sfert de milion de dolari

Șantierul Naval Mangalia, scos din nou la vânzare după eșecul primei licitații. Prețul de pornire a rămas neschimbat

Mașini de lux confiscate de DIICOT, scoase la licitație

Partenerii noștri