Klaus Iohannis: Îndemnul „Fă ca legea să fie tare” al lui Kogălniceanu și-a păstrat vie semnificația și astăzi
O slujbă de pomenire a făuritorilor Unirii Principatelor Române a fost oficiat miercuri la Catedrala Patriarhală. Au fost pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.
Klaus Iohannis a mers la slujba de Înviere, la Sibiu
Nereguli identificate în cheltuielile la vila care ar fi fost pregătită pentru Klaus Iohannis. Ce arată Curtea de Conturi
Nicușor Dan, huiduit la ceremonia de Ziua Unirii de la Iași: „Dacă aveţi lideri cu un proiect, hai să dezbatem”
Hurezeanu critică strategia lui Iohannis pentru șefia NATO: „A fost greșită tactica de a apela la ambasade”
Palatul Împăratului a fost scos la licitație. Cu cât se închiriază pe lună vila din Aviatorilor
Klaus Iohannis nu participă la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan (surse)
Ce a spus Klaus Iohannis, în ziua alegerilor, despre ultimii 10 ani ai României, cât el a fost președinte
Klaus Iohannis a votat: „Sper să fie o zi bună pentru România”
Prima apariție a lui Klaus Iohnanis după demisie
La eveniment au participat preşedintele Klaus Iohannis, premierul interimar Mihai Fifor, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, și reprezentanţi ai Parlamentului și Primăriei Capitalei. Slujba a fost urmată de o depunere de coroane de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei.
Președintele Klaus Iohannis a vorbit în discursul de la Patriarhie despre elitele politice de la acea vreme, care „au înțeles momentul istoric și au urmat interesul general al societății”.
„Unirea Principatelor din 5, respectiv 24 ianuarie 1859 e departe de a reprezenta un episod cu semnificații reduse sau conjuncturale, azi suntem conștienți că e, în fapt, un moment fundamental al nașterii statului român, expresia politică a unei societăți aflate în căutarea unității și modernității. Unirea Principatelor consolidează cursul tărilor române spre valorile și filozofia occidentală”, a subliniat șeful statului.
Klaus Iohannis a amintit ce i-a spus Mihail Kogălniceanu domnitorului Alexandru Ioan Cuza: „Fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare”. „E un îndemn care și-a păstrat vie semnificația, astăzi, când destinul nostru european se fundamentează pe domnia statutului de drept și egalitatea în fața legii, progresul României e indisolubil legat de existența unei legislații coerente și stabile, capabile să sancționeze abuzurile și necinstea”, a adăugat președintele.
„Acesta este și mesajul pe care l-au transmis la unison sute de mii de români care au manifestat și în 2017, și la început de 2018 pentru o țară, pentru o justiție independentă și eficientă”, a subliniat șeful statului.
Iohannis a adăugat că, „atât în 1859, cât și 1918, „hotărâtoare a fost conștiința unității naționale împletită cu acțiunea vizionară a elitelor”, subliniind că în aceste două momente statul român a fost unul puternic, având în frunte conducători destoinici, iar aspirațiile românilor s-au concretizat.
„Când prevalează diferitele ambiții personale , atunci țara stagnează sau face pași înapoi. Evenimentele din ultimele zile dovedesc din nou că aceste lecții ale istoriei rămân valabile și astăzi”, a spus Iohannis.
„Spiritul națiunii e viu, manifestațiile pașnice și democratice arată o față frumoasă a României, o societate care știe ce vrea, care nu abdică de la principiile fondatoare ale României moderne”, a mai spus șeful statului.
Klaus Iohannis a transmis și un mesaj celor din fruntea Guvernului: „Au datoria de a fi mai atenți la cerințele cetățenilor, mai preocupați față de consecințele pe termen lung ale deciziilor luate, mai deschiși dialogului”.
„Să nu uităm că sărbătoarea de azi reprezintă un îndemn la unitate și la coeziune socială. (...) Societatea noastră își potențează unitatea și își întărește coeziunea prin valorificarea diversității sale etnice, culturale și religioase. Plecând de la aceste trăsături și valori, în anul Centenarului, națiunea noastră așteaptă ca țara să fie condusă de politicieni conștienți de importanța misiunii lor. În locul consfințirii Uniri Principatelor, în numele statului care s-a născut acum 159 de ani și s-a desăvârșit la 1 decembrie 1918, vă chem să facem din România un stat cât mai puternic, în care drepturile și libertățile sunt respectate iar democrația e literă de lege. Vorba imnului aniversării de azi, să arătăm că România are o soartă demnă în lume”, a spus Klaus Iohannis.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News