Video Nou blocaj la Guvern: unii demnitari se opun tăierilor. Ministerul Agriculturii nu a avizat reducerea cheltuielilor
Reducerea cheltuielilor de la stat este blocată chiar de unii miniștri. Reforma administrației are nevoie de avizele a zece ministere, însă unele se opun vehement măsurii. Ministrul Agriculturii anunță că nu va aproba proiectul de ordonanță emis în acest scop și cere ca agricultura să fie exceptată de la tăieri. Exemplul său ar fi urmat și de alți demnitari.
Legume și fructe de import, vândute drept produse românești
ANAF publică „lista albă” a firmelor care nu au datorii la stat. Cum pot fi verificate companiile
Orașul care reduce la minimum taxele și impozitele locale. Decizia, primită cu bucurie de localnici
Guvernul va adopta astăzi tăierile din administrație și pachetul de relansare economică. Ce conțin cele două OUG
Băluță, despre Bolojan: „Știe un singur lucru - să taie. Pentru români, e ca în «Moromeții», când venea Jupuitu cu «fonciirea»”
Premieră: O primărie reduce taxele, după ce le-a mărit la începutul anului. Cei care au plătit majorat vor primi diferența înapoi
Specialiștii în finanțe îi contrazic pe primari, care se plâng că va fi haos din cauza calcului impozitelor pe locuințe
Lovitură pentru Guvern de la CCR: contestația AUR privind majorarea taxelor locale, dezbătută abia pe 4 februarie 2026
Refuz la Agricultură
Ministerul Agriculturii și-a făcut reorganizarea și nu mai poate suporta încă o tăiere pe fondul de salarii, a declarat, miercuri, ministrul Florin Barbu.
„Ministerul Agriculturii a fost singurul minister care nu a cerut bani la rectificarea bugetară pe fondul de salarii și a avut o economie de aproape 14% la fondul de salarii. Ministerul Agriculturii nu mai poate suporta încă o tăiere de 10% pe fondul de salarii”, a afirmat Barbu, după participarea la lucrările Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.
Potrivit acestuia, Ministerul Agriculturii a trimis către Ministerul Dezvoltării proiectul de ordonanță cu cererea să fie exceptat.
„Această ordonanță a fost retrimisă Ministerului Dezvoltării nesemnată, cu includerea Ministerului Agriculturii ca excepție. (...) Acum două zile”, a explicat Florin Barbu.
El a menționat că la Ministerul Agriculturii s-au desființat 77 de ordonatori de credite, principali, secundari și terțiari.
„Am eliminat aproape 480 de posturi care erau vacante. Întrerupem, de săptămâna aceasta, aproape 380 de posturi, vorbim de persoane detașate și persoane care au îndeplinit stagiul de cotizare și vârsta de pensionare. Am redus aproape 480 de funcții de conducere. Noi ne-am făcut reorganizarea la Ministerul Agriculturii. Dacă venim iarăși cu altă tăiere peste ce am făcut, eu vă spun că Ministerul Agriculturii nu poate funcționa, iar Ministerul Agriculturii este un factor decizional, așa cum s-a întâmplat și în anul 2025, prin atragerea fondurilor europene, când am adus 5 miliarde de euro în România”, a susținut Barbu.
Nici ministrul Sănătății nu este de acord cu tăierile
Și ministrul Alexandru Rogobete, a subliniat că se opune reducerii de salarii cu 10% în domeniul sănătății, precizând că sistemul ar fi grav afectat.
Așadar, s-ar putea să se ajungă la un compromis, anunță Digi24, reforma administrației locale fiind acum într-un circuit de avizare. Partidul Social Democrat a anunțat deja că se opune „tăierilor fără excepții a salariilor din sistemul bugetar”, pentru că o astfel de măsură ar provoca blocaje.
Toate instituțiile care au făcut deja tăieri de cheltuieli vor fi exceptate de la aplicarea viitoarei ordonanțe de urgență referitoare la reforma administrativă. Așadar, cel mai probabil săptămâna viitoare, reforma administrației locale și centrale ar urma să fie adoptată printr-o ordonanță de urgență.
Editor : C.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News