Live

Video Alexander Lukașenko ar fi grav bolnav. A fost internat și suferă de probleme cardiace, scrie presa din Belarus

Data actualizării: Data publicării:
Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului Foto: Profimedia Images

Președintele Alexander Lukașenko, în vârstă de 68 de ani, s-a internat într-un spital de lângă Minsk, potrivit publicației belaruse Euroradio și a proiectului de monitorizare Belarusian Hajun, citate de Kyiv Independent. Lukașenko a ajuns la spital, sâmbătă, în jurul orei 19:00, timp în care accesul la clinică a fost închis, iar drumurile către aceasta au fost păzite de forțe înarmate.

Jurnaliștii scriu că ar fi vorba de probleme cardiace și endocrinologice. Toate zvonurile sunt alimentate de lipsa lui Lukașenko de la o ceremonie militară organizată în această dimineață la Minsk.

Pe 9 mai, președintele a asistat la parada din Piața Roșie, dar a ratat prânzul cu Vladimir Putin și ceilalți lideri din fostele republici sovietice. Lui Lukașenko i s-a făcut rău după parada de Ziua Victorie de la Moscova, și a fost dus la aeroport, însoțit de o ambulanță, potrivit presei din Belarus. Acesta nu a participat la cina oferită de Vladimir Putin prietenilor dictatori.

Lukașenko a fost surprins atunci cu un bandaj pe brațul drept. Ulterior, acesta a mers alături de ceilalți președinți ai statelor din CSI, și de Vladimir Putin, la mormântul Soldatului Necunoscut, după care ar fi plecat la aeroport, însoțit de o ambulanță.

Jurnaliştii remarcau faptul că lui Lukașenko i-a fost greu să meargă din Piaţa Roşie până în Grădina Alexandru, unde au fost depuse flori la mormântul soldatului necunoscut. Liderul din Belarus a fost transportat într-un vehicul electric.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai mulţi ruşi şi belaruşi aleși voluntari pentru Jocurile Olimpice de la Paris au primit mail că nu mai sunt acceptați

Belarusul acuză Lituania de un presupus atac cu drone asupra capitalei, spunând că „vrea să apeleze la NATO pentru a desfăşura trupe”

Lukașenko spune că riscul unor „provocări armate” de-a lungul graniţei cu Ucraina este ridicat

Lukașenko le cere ucrainenilor să facă pace cu Putin ca să evite o „apocalipsă nucleară”

Partenerii noștri