Live

Care sunt cele mai fericite țări din lume? România a depășit Spania în clasament

Data publicării:
Topul celor mai fericite țări din lume. Foto: Profimedia Images

România e o țară din ce în ce mai fericită, este concluzia care apare în "World Happiness Report" (Raportul Mondial al Fericirii), un studiu anual sponsorizat de Organizaţia Naţiunilor Unite şi lansat în urmă cu un deceniu. Țara noastră a urcat 58 de locuri în ultimii 7 ani. Pe primul loc se află Finlanda, pentru al cincilea an consecutiv.

Topul a fost făcut public săptămâna aceasta, iar Finlanda a fost desemnată, din nou, țara cea mai fericită din lume.  Este pentru al cincilea an, când statul din nordul Europei primește acest titlu, cu un scor de aproape 8 puncte din 10.

Finlanda este urmată în top de Danemarca, Islanda și Elveția, iar în top 10 se mai află și Israel sau Norvegia. La polul opus, la cele mai triste țări, pe locul 1 este Afganistanul, o țară ocupată de talibani. Pe locul doi este Libanul, zguduit de tulburări și de o criză economică gravă. La fel de triști, potrivit topului, sunt și locuitorii din Zambia, Tanzania și Rwanda.

România a urcat până pe locul 28 în topul celor celor mai fericite tări din lume

În ceea ce privește țara nostră, românii sunt ceva mai fericiți comparativ cu anii trecuți. În 2022, potrivit clasamentului, România este pe locul 28, în timp ce în urmă cu 7 ani ocupa locul 86. Anul acesta, țara noastră a reușit să depășească scorul fericirii pe care îl au Spania, Ungaria sau Japonia.

Topul celor mai fericite țări din lume. Foto: happiness-report.s3.amazonaws.com

"Ţările care au înregistrat cele mai mari progrese (în clasament) au fost Serbia, Bulgaria şi România. Ţările cel mai prost clasate sunt Liban, Venezuela şi Afganistan", conform "World Happiness Report" (Raportul Mondial al Fericirii), un studiu anual sponsorizat de Organizaţia Naţiunilor Unite şi lansat în urmă cu un deceniu, scrie Agerpres.

Studiul, publicat începând din 2012, foloseşte în principal sondaje Gallup în care oamenii sunt întrebaţi care este nivelul lor de fericire. Printre criteriile utilizate pentru evaluare sunt incluse Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală şi de corupţie, pentru a se obţine în final un scor general.

Germania şi Canada au coborât un loc, ajungând pe locurile 14 şi, respectiv, 15, dar înaintea Statelor Unite (16), conform clasamentului oficial care cuprinde circa 150 de ţări.

Franţa ocupă locul 20, "cea mai bună poziţie de la lansarea studiului", în timp ce Regatul Unit ocupă în continuare locul 17.

Printre celelalte mari puteri, Brazilia se află pe locul 38, Japonia pe locul 54, în timp ce Rusia scade în clasament, ajungând pe locul 80, în raportul din acest an, finalizat înaintea izbucnirii războiului din Ucraina

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România trimite un nou pachet de ajutor umanitar în valoare de milioane de lei în Fâșia Gaza

Grecia și Spania spulberă speranțele lui Zelenski pentru noi baterii Patriot. Doar România, Olanda și Polonia mai dețin sistemele în UE

Vicepreședintele Turciei a venit în vizită oficială în România și s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu

Va fi deschis un nou punct de trecere la frontiera dintre România și Ungaria

Partenerii noștri