Live

Armata SUA își cere scuze pentru o glumă de „prost gust” de Anul Nou

Data publicării:
Globul uriaș care marchează trecerea în noul an, la fiecare Revelion, în Time Square din New York Foto: Guliver/Getty Images

Comandamentul american al forţelor strategice s-a scuzat luni pentru o glumă de "prost gust", după ce a postat pe Twitter că "este gata" să lanseze ceva "mult mai mare" decât tradiţionalul glob de cristal din Times Square, care marchează trecerea în noul an, relatează AFP, preluată de Agerpres.


Într-un mesaj postat pe Twitter, şters acum, dar preluat de media americane, Stratcom, care face parte din Pentagon, a publicat o înregistrare video în care un avion lansează două bombe, însoţită de un mesaj: "Tradiţia din #TimesSquare pentru Anul Nou de a lansa marele glob... în caz de nevoie, suntem gata să lansăm ceva mult, mult mai mare", se menţiona în postare.

Comandamentul strategic american, al cărui slogan este "Pacea este meseria noastră", a recurs apoi la o nouă postare pentru a-şi cere scuze. "Precedentul nostru tweet pentru noul an este de prost gust şi nu reflectă valorile noastre. Ne cerem scuze. Noi ne consacrăm securităţii Americii şi a aliaţilor săi", a precizat Stratcom.

Citat de NBC News, un purtător de cuvânt al comandamentului american al forţelor strategice, care controlează în special arsenalul nuclear al SUA, a precizat că bombele prezentate în imaginile din înregistrarea postată pe Twitter nu erau nucleare.

În jur de un milion de persoane sunt aşteptate luni în cartierul Times Square din New York, unde este celebrată, din 1907, trecerea în noul an, simbolizat de o sferă gigantică care alunecă lent pe o tijă de 43 de metri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cele mai luxoase petreceri de Revelion din lume. Locul unde distracția costă 80.000 de dolari pentru o noapte

Orașul Zimnicea, aproape pustiu, va avea un foc de artificii în valoare de peste 2.000 de euro, de Revelion

Cazul românului ucis de Revelion, la Londra. Încă un tânăr a fost reținut

VIDEO. 50.000 de persoane au trecut în 24 de ore pe la Nădlac

Partenerii noștri