Live

Un bărbat a murit după ce a mâncat creier de veveriţă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Un bărbat din New York a dezvoltat o boală neurologică foarte rară şi fatală după ce a consumat creier de veveriţă, potrivit unui nou raport medical în cazul bărbatului decedat, scrie LiveScience

În 2015, bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost internat la un spital din Rochester, New York, după ce a suferit un declin considerabil al abilităţilor de gândire şi a experimentat episoade de pierdere a contactului cu realitatea, arată noul raport. De asemenea, bărbatul nu mai putea merge. 

Analizele RMN au scos la iveală că bărbatul era afectat de o variantă a bolii Creutzfeldt-Jakob (vCJD), o afecţiune neurologică cauzată de o infecţie cu proteine numite prioni. Până în prezent, au fost raportate doar câteva sute de cazuri, majoritatea fiind asociate cu consumul de carne de vită contaminată în Marea Britanie, în anii 1980 şi 1990. În aceste cazuri, maladia fusese denumită „boala vacii nebune”.

Însă, în acest caz, bărbatul avea alte obiceiuri alimentare, care au crescut riscul acestei boli. Familia a dezvăluit că bărbatul obişnuia să vâneze, precizând că a mâncat creier de veveriţă, potrivit medicului Tara Chen, de la spitalul din Rochester, autoare a raportului. 

Tara Chen a adăugat că nu a tratat pacientul, însă a descoperit cazul când a scris un raport despre cazurile de Creutzfeldt-Jakob din ultimii 5 ani. Raportul a fost prezentat pe 4 octombrie la IDWeek, o întâlnire a mai multor organizaţii care luptă împotriva bolilor infecţioase.

La nivel global, boala Creutzfeldt-Jakob afectează unul dintr-un milion de oameni anual, potrivit NIH (National Institutes of Health). Este o afecţiune degenerativă care progresează rapid şi duce la deces, într-un an de la diagnostic. Nu există tratament.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Una dintre cele mai frumoase femei din România, spectacol în Giulești după Rapid - Universitatea Craiova: ”Siuuuu”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ROMÂNIA FURATĂ | Vaca nebună - tăiată şi mâncată

Suspiciune de "boala vacii nebune"

Partenerii noștri