„Piața nu vorbește, deocamdată, despre o criză generalizată a asigurărilor.” Ce spune ASF despre conflictul din Iran
Conflictul din Iran începe să aibă efecte directe asupra pieţei globale de asigurări, determinând o reevaluare a riscurilor geopolitice şi o creştere a costurilor de acoperire, potrivit președintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) Alexandru Petrescu.
Potrivit acestuia, primele efecte sunt vizibile în asigurările maritime, în special pentru navele care tranzitează zonele de risc din jurul Strâmtoarea Ormuz, coridorul prin care trece 20% din petrolul mondial.
„Pentru navele care tranzitează zonele de risc din jurul Strâmtorii Ormuz, costul acoperirii pentru risc de război a crescut puternic, iar condițiile de subscriere au devenit mai stricte. Reuters arată că primele suplimentare au urcat de la aproximativ 0,25% la 1%–1,5%, iar în unele evaluări au ajuns până la 3% din valoarea navei, în funcție de rută, navă și încărcătură. Acoperirea există în continuare, dar este mai scumpă și mai selectivă”, a scris șeful ASF, pe Facebook, vineri, 20 martie.
Un alt sector afectat de conflictul din Orientul Mijlociu este cel al asigurărilor bunurilor transportate, precum și asigurările pentru sectorul energetic, deoarece „infrastructura, porturile, depozitele și fluxurile logistice din regiune devin mai expuse la atacuri, întârzieri și întreruperi”.
„Miza este majoră: Strâmtoarea Ormuz este un coridor esențial pentru circa 20% din transporturile maritime globale de petrol și gaze naturale. Orice perturbare prelungită înseamnă costuri mai mari, volatilitate și presiune suplimentară asupra protecției prin asigurare”, a mai punctat Petrescu.
Un alt domeniu vizat este cel al asigurărilor din aviație. „Închiderea unor spații aeriene, rerutarea curselor și creșterea costurilor operaționale sporesc expunerea pentru aeronave, operatori și lanțurile de aprovizionare care depind de transportul aerian.”
Vezi și O companie aeriană anulează peste 1.000 de curse din cauza exploziei prețurilor la combustibil
În paralel, o eventuală prelungire a blocajelor logistice şi a preţurilor ridicate la energie poate genera presiuni şi în zona asigurărilor de credit comercial, prin deteriorarea lichidităţii companiilor şi a disciplinei de plată. „S&P arată că asigurătorii urmăresc deja atent aceste riscuri și adoptă o abordare mai selectivă, bazată pe scenarii”, se mai arată în postare.
„La nivel global, piața nu vorbește, deocamdată, despre o criză generalizată a asigurărilor, ci despre o reevaluare rapidă a riscurilor geopolitice. Prime mai mari, condiții mai stricte și o diferențiere tot mai accentuată între riscurile considerate acceptabile și cele considerate expuneri excesive.”
Depinde de durata conflictului
Perspectiva depinde de durata conflictului. Dacă tensiunile se reduc, impactul poate rămâne concentrat în transport maritim, energie și aviație.
Dacă însă conflictul se prelungește, adaugă el, cu blocaje logistice și presiune suplimentară asupra prețurilor la energie, „efectele se pot transmite mai larg: în costurile daunelor, în asigurările comerciale și în apetitul general pentru risc al pieței. Reuters notează deja că perturbările actuale afectează lanțurile de aprovizionare și cresc costurile de transport și energie la nivel internațional.”
P„entru sectorul asigurărilor, la nivel internațional, conflictul din Iran nu este doar o temă de actualitate, ci și un test al capacității de a prețui corect riscul într-un mediu geopolitic mult mai instabil decât în anii recenți”, a conchis șeful ASF.