Parchetul European, condus de Kovesi, a ajuns și la fondurile europene folosite de companiile premierului ceh Andrej Babis

Data actualizării: Data publicării:
Andrej Babis
Prim-ministrul Cehiei, Andrej Babis. Foto: Profimedia Images

Procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, au deschis o investigaţie privind folosirea fondurilor europene de către companii deţinute anterior de actualul premier populist ceh Andrej Babis, relatează marţi website-ul de ştiri Seznam Zpravy, relatează TVPWorld.

Andrej Babis, în vârstă de 71 de ani, şi-a construit un imperiu de afaceri cu societăţi din diverse domenii, respectiv agricultură, alimentaţie, industria chimică şi alte industrii, printre acestea regăsindu-se şi grupul Agrofert, ce cuprinde sute de companii şi accesează anual fonduri europene de zeci de milioane de euro.

După ce a revenit la conducerea guvernului la sfârşitul anului trecut, Babis a transferat acţiunile deţinute în Agrofert către un fond fiduciar independent şi a insistat că această decizie a sa chiar excede cerinţele impuse de reglementările cehe şi europene privind conflictele de interese.

Potrivit website-ului Seznam Zpravy, Parchetul European (EPPO) a solicitat poliţiei cehe să coopereze în anchetă. Agenţia poliţiei cehe de combatere a criminalităţii organizate a transmis că "gestionează această chestiune" în conformitate cu instrucţiunile primite din partea EPPO, dar nu a oferit mai multe detalii.

Ministrul ceh al Finanţelor, Alena Schillerova, a declarat marţi că este convinsă că Andrej Babis şi-a rezolvat toate situaţiile ce ar fi putut să implice conflicte de interese.

Însă adversarii premierului, inclusiv partidele de opoziţie, se întreabă dacă acordul fiduciar îl separă suficient de Agrofert, iar Seznam Zpravy a făcut referire la documente fiduciare nepublicate care ar sugera că membri ai familiei sale ar putea prelua controlul asupra afacerilor după ce Babis părăseşte funcţia.

Mai mult, Partidul Piraţilor, de opoziţie, a afirmat tot marţi că ancheta EPPO urmează unei plângeri pe care această formaţiune a depus-o cu privire la folosirea fondurilor europene de care companiile lui Babis în trecut.

Potrivit website-ului Seznam Zpravy, EPPO investighează atât folosirea fondurilor europene accesate recent, cât şi dacă autorităţile cehe ar fi trebuit să solicite rambursarea a aproximativ 300 de milioane de euro din fondurile plătite companiilor lui Babis în perioada anterioară când acesta a mai fost prim-ministru, între 2017 şi 2021.

Partidul anti-sistem ANO (Acţiunea Cetăţenilor Nemulţumiţi) al lui Andrej Babis a câştigat alegerile legislative în octombrie anul trecut după o campanie electorală în care a promis oprirea ajutorului militar pentru Ucraina, combaterea inegalităţilor sociale şi s-a opus politicilor UE de încurajare a migraţiei extracomunitare şi de combatere a schimbărilor climatice.

Babis conduce acum o coaliţie în care se mai regăsesc două formaţiuni apropiate ideologic de partidul său, respectiv partidul "Motoriştilor" şi partidul de extremă dreapta Libertate şi Democraţie Directă (SPD), aceasta din urmă fiind o formaţiune ostilă faţă de UE şi NATO.

După summitul NATO desfăşurat săptămâna trecută, şeful guvernului de la Praga a anunţat că Republica Cehă nu va participa la pachetul de sprijin în valoare de 70 de miliarde de euro pentru Ucraina convenit de statele Alianţei.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Perioada care se ia în calcul la pensie, dar nu aduce puncte de stabilitate. Regula pe care trebuie să o știe...
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja