O capitală europeană, populară printre români, mărește taxele turistice. Cât vor achita vizitatorii
Numărul record de vizitatori au determinat autoritățile din capitala Austriei să dubleze taxa turistică pentru a creşte bugetul primăriei.
Între 2005 şi 2025, numărul de înnoptări a crescut de la 8,8 milioane, până la 20,1 milioane, un succes pe care Viena intenţionează acum să îl valorifice. Oraşul a decis să majoreze taxa turistică de la 3,2%, până la 5%, la începutul lunii iulie, şi la 8% începând cu luna iulie 2027, potrivit Oficiului pentru Turism.
Hotelierii nu sunt mulțumiți de schimbare și se tem că această mișcare ar putea diminua numărul turiștilor.
„Unităţile de cazare se confruntă deja cu o presiune fiscală puternică şi cu costuri ridicate pentru energie, salarii şi alimente. Oraşul trăieşte peste posibilităţile sale de zeci de ani şi acum îşi acoperă deficitele bugetare în detrimentul turismului. A sacrifica vaca pe care vrei să o mulgi nu este chiar o idee bună”, susține Martin Stanits, purtător de cuvânt al Asociaţiei hotelierilor austrieci (OHV).
În pofida argumentelor care plasează Viena pe locul secund în topul celor mai scumpe destinații din perspectiva taxelor percepute, după Amsterdam (Olanda), municipalitatea îşi menţine decizia.
„Această creştere reflectă o filozofie de împărţire a responsabilităţii între oraş şi un sector care beneficiază de serviciile sale publice renumite, fiabile şi eficiente. Sectorul foloseşte infrastructura de primă clasă a oraşului mai mult ca niciodată şi beneficiază, de asemenea, de întreţinerea şi dezvoltarea acesteia. Prin urmare, este de înţeles că ar trebui să contribuie şi el”, a declarat pe 10 iulie, Isabella Rauter, reprezentant al Oficiului pentru Turism din Viena, potrivit Agerpres.
Taxa turistică, între investiție comunitară și povară bugetară
Autoritățile din capitala Austriei consideră că veniturile generate de această taxă vor contribui la calitatea vieţii, ceea ce, la rândul său, aduce beneficii vizitatorilor.
„Aceste măsuri ar trebui să permită Vienei să rămână competitivă față de alte capitale. Orașul a rămas o destinaţie culturală globală, în acelaşi timp nefiind atins de impactul negativ al turismului de masă”, transmit oficialii.
Pe de altă parte, o creştere semnificativă ar putea să adâncească diferenţa de preţuri dintre capitala Austriei şi Praga şi Budapesta, unde vizitatorii plătesc aproximativ 2 euro pe noapte şi, respectiv, 4% din preţul cazării.
„Destinaţiile concurente câştigă teren, în timp ce Viena îşi pierde atractivitatea pentru că devine tot mai scumpă”, avertizează preşedintele asociaţiei agenţiilor de turism, Gregor Kadanka.