O nouă strategie în Lituania: elevii învață să manevreze drone la granița cu Rusia
Ministerul Apărării din Lituania a inaugurat prima dintre cele nouă școli în care copiii și adulții vor învăța să piloteze, să asambleze și să programeze drone. Inițiativa vine pe fondul tensiunilor crescute cu Rusia și Belarus.
„Este vorba despre consolidarea capacităților de apărare militară, lucru pe care Lituania îl tratează foarte serios, având vecini precum Rusia și Belarus”, a declarat Tomas Godliauskas, adjunct al ministrului Apărării, citat de Reuters.
La școala din Taurage, aflată la 20 km de exclava rusă Kaliningrad, elevii de peste 10 ani au exersat zboruri virtuale pe calculatoare, dar și manevre pe teren, sub supravegherea profesorilor.
Lituania, membră NATO, a cerut alianței să-și consolideze apărarea aeriană după ce două drone rusești au căzut pe teritoriul său, intrate din Belarus, în această vară.
Vinerea trecută, NATO a anunțat măsuri de întărire a apărării flancului estic, la două zile după ce Polonia a doborât drone care îi violaseră spațiul aerian, prima acțiune de acest fel a unui stat membru al alianței de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Amintim că și România a raportat sâmbătă pătrunderea unei drone rusești în spațiul aerian.