UE investește peste 300 de milioane de euro în dezvoltarea inteligenței artificiale. Planul urmărește sporirea competitivității
Comisia Europeană a anunţat pe 15 ianuarie că va consolida inovarea digitală şi competitivitatea spațiului comunitar prin alocarea a 307,3 milioane euro în cadrul programului Orizont Europa.
Concret, 221,8 milioane euro vor fi dedicate unei iniţiative axate pe dezvoltarea unor servicii de inteligenţă artificială (IA) a unor servicii de date inovatoare şi pe asigurarea autonomiei strategice a Uniunii Europene.
„Cererea de propuneri va finanţa proiecte care contribuie la dezvoltarea IA, inclusiv acţiuni care sprijină strategia Apply AI, robotica, tehnologiile cuantice, fotonica şi lumile virtuale. Cu peste 40 de milioane euro dedicate iniţiativei Open Internet Stack, atât aplicaţiile pentru utilizatorii finali, cât şi tehnologiile integrate vor fi dezvoltate pentru a sprijini bunurile digitale comune suverane europene”, transmite Executivul comunitar.
O sumă suplimentară de 85,5 milioane euro este disponibilă pentru cea de a doua cerere de propuneri, care va sprijini autonomia strategică deschisă în ceea ce priveşte tehnologiile şi materiile prime digitale şi emergente. Acesta se va concentra pe subiecte precum agenţii IA de generaţie următoare, robotica pentru aplicaţii industriale şi de servicii şi dezvoltarea de noi materiale cu funcţionalităţi îmbunătăţite de detectare.
„Aceste cereri stimulează inovarea durabilă şi poziţia de lider a Europei în domeniul tehnologiilor digitale strategice, aliniindu-se la Busola pentru competitivitate a Comisiei. Prin această investiţie, Comisia urmăreşte să îşi asigure poziţia de lider în domeniul tehnologiilor strategice printr-o inovare durabilă, centrată pe factorul uman”, transmit oficialii de la Burxelles.
Cererile sunt deschise întreprinderilor, administraţiilor publice, mediului academic şi altor entităţi din statele membre ale UE şi din ţările partenere.