Termocentrala Iernut, un proiect fără sfârșit. Ministrul Energiei este hotărât să rezilieze contractul

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
centrala iernut
sursa foto: Facebook / Agenda Constructiilor

Realizarea termocentralei Iernut a început în 2016, iar aproape un deceniu mai târziu, lucrările nu sunt finalizate, astfel că în acest context ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a hotărât să ia atitudine.

Cea mai bună soluție admisă de ministrul de resort este rezilierea contractului, pentru că lucrările nu avansează, în pofida termenelor anunțate în trecut.

„Suntem într-o situaţie foarte complicată, am fost şi pe teren acolo. Compania care a câştigat achiziţia este în insolvenţă, acum două zile judecătorul sindic dintr-o ţară membră a Uniunii Europene, de unde este această companie, i-a mai dat încă o prelungire de 30 de zile.

Am început toate procedurile prin care sunt foarte determinat să reziliez acest contract şi să executăm şi garanţia de bună execuţie, pentru că, indiferent de unde vine o anumită companie în România, nu are dreptul să blocheze proiecte importante în dezvoltarea infrastructurii energetice a ţării noastre", a declarat Ivan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Cuantumul garanţiei de bună execuţie se ridică la câteva zeci de milioane de lei.

„Am început procedura pentru acest lucru. Sunt cuantumuri diferite, în funcţie de valoarea pe care o fac colegii din Romgaz, referitor la lucrările care s-au efectuat. E o analiză în curs în momentul de faţă pentru a stabili foarte clar cuantumuri şi date. O cifră exact o să o am după ce se termină această analiză. E o procedură care durează aproximativ 30 de zile. Ea a fost iniţiată", explică Bogdan Ivan.

Proiectul va continua cu un alt constructor

Ministrul de resort a subliniat că statul român e pregătit să apeleze la măsură rezilierii pentru a-şi proteja interesele, astfel încât termocentrala să furnizeze în cel mai scurt timp energie în reţeaua din nordul României.

„Statul român e pregătit să folosească această măsură pentru a-şi proteja interesele, pentru a-şi proteja activele şi pentru a putea în cel mai scurt timp să continue munca în acest obiectiv, extrem de complex din punct de vedere tehnic, şi care va reuşi să aducă energia în reţeaua din nordul României, în Transilvania, aproximativ 400 de MW putere în bandă, ceea ce este critic pentru sistemul energetic al României de astăzi.

Deci, fac tot ce ţine de mine legal, împreună cu colegii mei, ca să terminăm o dată proiectul acesta şi, după zece ani de întârzieri, contestaţii, tertipuri juridice, să producem o dată energie la Iernut", a precizat Bogdan Ivan.

Lucrările rămase nefinalizate reprezintă mai puţin de 10% din întregul proiect şi că ar putea fi gata în şase - nouă luni.