Ministerul Finanțelor a atras încă 34,3 milioane lei de la bănci, după licitația de luni
Ministerul Finanțelor a atras marți, 21 iulie, 34,3 milioane lei de la bănci, printr-o licitație suplimentară aferentă emisiunii de obligațiuni de stat de tip benchmark derulate luni, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României. Fondurile atrase sunt destinate refinanțării și rambursării anticipate a datoriei publice, precum și finanțării deficitului bugetului de stat.
Suma a fost atrasă la randamentul stabilit în licitația principală de luni, respectiv 6,90% pe an. Obligațiunile au o maturitate reziduală de 123 de luni.
Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 34,3 milioane lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 65 milioane lei, potrivit Agerpres.
Licitația suplimentară vine după ce, luni, Ministerul Finanțelor a împrumutat 228,5 milioane lei de la bănci, prin aceeași emisiune de obligațiuni de stat.
Împrumuturi planificate de 8,5 miliarde lei în iulie
Ministerul Finanțelor a planificat pentru luna iulie 2026 împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 8,5 miliarde lei.
La această sumă se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitațiile de referință, prin sesiunile suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.
Suma programată pentru iulie este cu 900 milioane lei mai mare decât cea din iunie 2026, când Ministerul Finanțelor avea planificate împrumuturi de 7,6 miliarde lei.
Vezi și Avertisment pentru firme: facturile primite prin e-Factura trebuie verificate înainte de plată