Peste 6.000 de profesioniști din serviciile sociale vor putea beneficia de programe de formare. Guvernul alocă peste 5 milioane de euro
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat marți, 1 septembrie, un apel de proiecte în valoare de peste 5 milioane de euro pentru formarea continuă a profesioniștilor din domeniul serviciilor sociale. Peste 6.000 de persoane care lucrează cu copii și familii ar urma să beneficieze de programe de dezvoltare a competențelor profesionale.
Finanțarea vizează atât organizarea programelor de formare continuă, cât și consolidarea capacității serviciilor sociale destinate copiilor și familiilor.
Ce activități vor putea fi finanțate
Potrivit ministerului, vor fi finanțate:
- organizarea programelor de formare continuă adresate profesioniștilor din domeniul serviciilor sociale;
- consolidarea capacității serviciilor sociale destinate copiilor și familiilor prin diversificarea sau operaționalizarea serviciilor sociale destinate protecției copilului și sprijinirii familiilor.
Solicitantul eligibil în cadrul apelului este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Proiectele pot fi depuse până pe 29 octombrie
Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 29 octombrie 2026.
Cererile de finanțare vor fi transmise prin sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, potrivit informațiilor comunicate de MIPE.
Te-ar putea interesa și Peste 2,8 miliarde de lei pentru beneficiile sociale din iulie. Milioane de români au primit sprijin financiar