UE acuză TikTok că nu protejează suficient copiii. Platforma riscă o amendă de până la 6% din cifra de afaceri. Răspunsul companiei

Bianca Bâlu Data publicării: Data actualizării:
tiktok ue
sursa: shutterstock.com/

Comisia Europeană a anunțat vineri, 24 iulie, că a transmis TikTok concluziile preliminare ale unei investigații desfășurate în baza Regulamentului privind serviciile digitale (Digital Services Act - DSA), potrivit cărora platforma nu oferă un nivel suficient de protecție pentru conturile minorilor.

Executivul european consideră, în această etapă a investigației, că setările actuale ale conturilor copiilor și adolescenților îi expun unor riscuri precum contactul cu persoane necunoscute, hărțuirea online sau comportamentele prădătorilor sexuali.

Potrivit concluziilor preliminare, utilizatorii minori pot alege să își seteze conturile ca fiind publice. În aceste condiții, conținutul publicat poate fi vizualizat de orice utilizator, inclusiv de persoane care nu dețin un cont TikTok.

În cazul adolescenților cu vârste între 16 și 17 ani, videoclipurile pot fi recomandate altor utilizatori prin intermediul fluxului „For You”, ceea ce le poate crește considerabil expunerea.

Comisia Europeană apreciază că această funcționalitate poate facilita contactele nedorite din partea unor persoane necunoscute și poate favoriza cazurile de cyberbullying.

De asemenea, instituția atrage atenția că materialele publicate de minori pot rămâne disponibile online pentru perioade îndelungate, cu efecte care se pot resimți și la maturitate.

Chiar și conturile private pot fi identificate

Ancheta a arătat că inclusiv utilizatorii minori care aleg conturi private pot fi identificați cu ușurință prin listele de urmăritori și persoane urmărite ale altor utilizatori.

În plus, fotografiile de profil rămân vizibile pentru orice persoană, inclusiv pentru cei care nu au un cont pe platformă.

Potrivit Comisiei Europene, aceste setări nu oferă nivelul ridicat de confidențialitate, siguranță și securitate impus platformelor accesibile minorilor prin Regulamentul privind serviciile digitale.

Vezi și Încă o țară ar putea limita accesul copiilor la Social Media. Ce prevede proiectul

Bruxelles-ul cere modificarea setărilor implicite

Executivul european consideră că TikTok ar trebui să modifice setările implicite ale conturilor minorilor, astfel încât conținutul acestora să poată fi văzut, în mod automat, doar de utilizatorii acceptați de titularul contului.

În cazul adolescenților mai mari, platforma ar putea permite distribuirea conținutului către un public mai larg, însă Comisia apreciază că acesta nu ar trebui să fie accesibil utilizatorilor din afara TikTok și nici recomandat automat prin secțiunea „For You”.

Concluziile anunțate vineri sunt preliminare și nu reprezintă decizia finală a Comisiei Europene.

TikTok are acum posibilitatea de a consulta documentele investigației și de a transmite un răspuns oficial înainte ca Executivul european să adopte o decizie finală. În paralel, cazul va fi analizat și de Consiliul European pentru Servicii Digitale.

Dacă investigația va confirma încălcarea prevederilor DSA, Comisia poate emite o decizie de neconformitate și poate aplica o amendă de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală a companiei.

Investigația continuă și pe alte direcții

Ancheta Comisiei Europene privind TikTok a fost deschisă în februarie 2024 și vizează mai multe aspecte legate de respectarea Regulamentului privind serviciile digitale.

Pe lângă protecția minorilor, investigația analizează și designul considerat potențial adictiv al platformei, funcționarea sistemelor de recomandare a conținutului, accesul cercetătorilor la datele publice și riscul ca minorii să fie expuși la conținut neadecvat din cauza declarării incorecte a vârstei.

Unele dintre aceste componente au făcut deja obiectul unor concluzii preliminare sau al unor angajamente asumate de companie, însă investigația privind protecția minorilor și sistemele de recomandare este în continuare în desfășurare.

Citește și Amendă record pentru Google. UE aplică cea mai mare sancțiune din era noilor reguli digitale. Reacția gigantului tehnologic

TikTok: Minorii beneficiază de peste 50 de măsuri de siguranță și confidențialitate

Într-o reacție de vineri după-amiază, compania TikTok respinge ideea că platforma nu oferă suficiente măsuri de protecție pentru utilizatorii minori și susține că adolescenții beneficiază de un număr ridicat de funcții de siguranță încă din momentul în care își creează contul.

Astfel, un purtător de cuvânt a TikTok a oferit o poziție oficială.

„Conturile pentru adolescenți de pe TikTok beneficiază de peste 50 de funcții prestabilite de confidențialitate și siguranță, dezvoltate pe baza recomandărilor experților, încă din momentul creării contului. Conturile utilizatorilor sub 18 ani sunt private în mod implicit, iar noi suntem una dintre puținele platforme care nu permit adolescenților mai tineri să folosească mesageria directă, iar conținutul acestora nu este eligibil pentru a apărea în fluxul „Pentru Tine” („For You”). Protejarea minorilor în mediul online este un obiectiv pe care îl împărtășim și suntem dedicați să construim în continuare pe baza istoricului nostru solid de îmbunătățire continuă. Vom analiza aceste constatări preliminare pe măsură ce continuăm dialogul constructiv cu Comisia”.

Potrivit companiei, toate conturile utilizatorilor cu vârsta sub 18 ani sunt setate automat ca private, iar utilizatorii trebuie să aibă cel puțin 16 ani pentru a putea utiliza mesageria directă sau pentru ca materialele lor să poată fi eligibile pentru recomandare în fluxul „Pentru Tine”. De asemenea, utilizatorii sub 18 ani nu pot realiza transmisiuni live.

Compania mai precizează că adolescenții cu vârste între 13 și 15 ani pot primi comentarii doar din partea prietenilor, că platforma încearcă să limiteze vizibilitatea conturilor minorilor în fața utilizatorilor adulți și că părinții pot gestiona experiența copiilor prin funcția Family Pairing (asocierea familială), care oferă instrumente suplimentare de control parental.

Totodată, potrivit TikTok, platforma utilizează tehnologii automate pentru identificarea unor posibile comportamente de tip grooming, analizând o serie de indicatori care pot semnala interacțiuni suspecte și care sunt ulterior supuși unor verificări suplimentare.

Vezi și UE pregătește reguli noi pentru accesul copiilor la social media. Restricții pentru cei sub 13 ani și noi obligații pentru platforme