Polonia activează Articolul 4 din Carta NATO, după ce drone rusești au intrat pe teritoriul țării. Ce spune Rusia

Redacția Digi Economic Data publicării:
rusia polonia
Sursa: profimediaimages.ro

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a anunțat că țara sa va invoca Articolul 4 din Acordul NATO, care prevede consultări formale între aliați, în situația în care un membru se simte amenințat, după ce spațiul aerian polonez a fost încălcat de drone rusești, dintre care unele au fost doborâte.

Spre deosebire de Articolul 5, care implică apărarea colectivă, Articolul 4 nu declanșează o acțiune militară, ci inițiază consultări oficiale între aliați atunci când un membru consideră că securitatea sau integritatea sa teritorială este amenințată.

De la fondarea NATO în 1949, Articolul 4 a fost invocat doar de câteva ori, în multe cazuri de statele din Europa de Est, inclusiv România, după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, notează Newsweek.

Armata poloneză a anunţat, miercuri dimineaţă, că a doborât drone care au încălcat spaţiul său aerian în timpul unui atac al Rusiei asupra Ucrainei. Tusk a declarat pe rețelele sociale că forţele militare poloneze „au folosit arme împotriva obiectelor”, referindu-se la ceea ce armata numeşte „obiecte de tip dronă”. 

Mai multe aeroporturi poloneze au fost închise, imediat după escaladare, fiind redeschise ulterior. Presa locală a anunțat că o dronă rusească a lovit o clădire rezidențială din regiunea Lublin, anunță Reuters.

Moscova, prin vocea ambasadorului său din Varșovia, a susținut că „nu există dovezi privind proveniența dronelor”, transmite presa de stat de la Kremlin.