Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 30 iulie

Data publicării:
digistoria

Cele mai importante evenimente petrecute în 30 iulie:

1966 - CÂND FOTBALUL S-A ÎNTORS ACASĂ

Naționala de fotbal a Angliei a bătut Germania de Vest și a câștigat campionatul mondial găzduit chiar de englezi. Finala s-a jucat pe stadionul Wembley din Londra.

Scorul final a fost 4-2, după prelungiri. Sir Geoffrey Hurst a marcat un hat-trick. Pentru englezi, victoria a fost și mai dulce, pentru că au câștigat în fața vechilor dușmani.

Aproape 100.000 de oameni erau în tribune, inclusiv regina Elisabeta a II-a, care a înmânat trofeul Jules Rimet echipei engleze. Anglia nu a mai câștigat alt campionat mondial.

1975 - UN MISTER AMERICAN

Jimmy Hoffa, unul dintre cei mai importanți lideri sindicali din SUA, a dispărut fără urmă din parcarea unui restaurant din Detroit. N-a mai fost văzut vreodată, nici viu, nici mort.

Hoffa urma să aibă o întâlnire cu doi lideri mafioți, dar aceștia nu au apărut. Sindicalistul și-a sunat soția și a rugat-o să facă niște friptură, că vine direct acasă.

Martori l-au văzut pe Jimmy Hoffa urcându-se într-o mașină necunoscută. Hoffa a fost declarat mort în 1982. Cadavrul nu a fost găsit și încă este căutat prin Detroit.

2003 - ULTIMA BROSCUȚĂ

De pe linia de asamblare a unei fabrici din Mexic a ieșit ultima "Broscuță" clasică. Aveam numărul 21.529.464. O trupă de Mariachi i-a cântat o melodie de despărțire.

Ultima "Broscuță", vopsită în albastru deschis, a fost dusă imediat la muzeul VW din Germania. A fost finalul carierei de 65 de ani a unei mașini foarte îndrăgite.

Dintr-un vehicul gândit ca germanii să se deplaseze pe autostrăzile făcute de naziști, a ajuns un simbol al renașterii Germaniei și al contra-culturii hippie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță