Sari la conținut

323 rezultate pentru eticheta autoritati

  1. FSLI: În anul 2018, educaţia este „atacată prin seria măsurilor distructive”

    Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, afirmă, că, în anul 2018, educaţia nu doar că nu mai reprezintă o prioritate naţională, ci este „atacată” prin seria măsurilor distructive, iar „şcoala românească” a rămas doar un simbol. Acesta acuză lipsa...

    Citește știrea
  2. Iohannis cere verificarea modului în care autorităţile au acționat în cazul pestei porcine. Şi procurorii se implică

    Preşedintele Klaus Iohannis solicită verificarea de către instituţiile abilitate a modului în care autorităţile responsabile, reunite în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), au pus în aplicare măsurile de control şi prevenţie a răspândirii virusului pestei porcine...

    Citește știrea
  3. Scandal pe cel mai circulat drum turistic

    Termenul de finalizare al lucrărilor e sfârşitul anului 2019. Dacă nu e respectat, autorităţile ar putea fi nevoite să returneze finanţarea de la UE.

    Citește știrea
  4. Medic în Grecia: Știm bine că există riscul ca cei 100 de oameni dispăruți să fie găsiți morți

    Un medic care a ajutat la îngrijirea oamenilor afectați de incendiile din Grecia și-a exprimat nemulțumirea față de guvernul elen care nu ar fi luat măsurile corespunzătoare la timp pentru a evita pierdea atâtor vieți. Medicul Nikos Koudunis povestește cum și-a petrecut ultimele zile, care au fost...

    Citește știrea
  5. VIDEO. Imagini revoltătoare la Pitești. Un polițist asistă nepăsător la o scenă cumplită de violență în trafic

    O filmare cu un poliţist care ar fi asistat nepăsător la un scandal petrecut pe o stradă din Ploieşti, unde un bărbat lovea o maşină cu o bară metalică şi îl ameninţa pe şofer, a provocat nemulţumiri, numeroase comentarii negative la adresa agentului fiind făcute după ce imaginile au fost postate...

    Citește știrea
  6. Autorități pasive în cazul unor locuri de joacă periculoase. Mai mulți copii s-au accidentat

    Un copil în vârstă de doi ani şi jumătate a căzut printre scândurile structurii unui tobogan de la un loc de joacă din municipiul Constanţa, un incident similar petrecându-se în acelaşi loc în toamna anului trecut. Reprezentanţii Primăriei au restricţionat accesul la toboganul respectiv.

    Citește știrea
  7. Pe vreme rea, taximetriștii ignoră legea: curse refuzate și tarife exagerat de mari. Autoritățile, impasibile

    Vremea rea a adus profit taximetriştilor şi prilej să revină la vechile obiceiuri. Unii dintre ei au încercat să îşi asigure un câştig rapid şi şi-au dublat tarifele. Iar alţii luau comenzile doar dacă le convenea destinația.

    Citește știrea
  8. Cozi uriaşe înainte de vama Borş. Sute de camioane au format un rând pe 7 kilometri

    Au fost cozi kilometrice, luni, la vămile din vestul ţării. Sute de camioane au stat chiar şi opt ore la rând ca să iasă din România spre Ungaria.

    Citește știrea
  9. Ignorați de Guvern: Copii cu nevoi speciale, fără alocație 6 luni

    Peste o mie de copii cu nevoi speciale din Timiş au rămas fără alocaţia de hrană timp de jumătate de an. Părinţii au sesizat Inspectoratul Şcolar, care dă vina pe birocraţie. Copiii trebuie să primească de la stat peste 330 de lei pe lună.

    Citește știrea
  10. Caz revoltător în Vâlcea. Trupul neînsuflețit al unei femei rămas pe stradă, pentru că autoritățile nu s-au pus de acord cine să îl ridice

    Situație revoltătoare în Vâlcea, după ce trupul neînsuflețit al unei femei a stat mai bine de o oră pe caldarâm, pentru că autoritățile nu s-au pus de acord asupra cui revine responsabilitatea de a transporta cadavrul la morgă. 

    Citește știrea
  11. „Candidează la titlul de idioții secolului”. Cum s-au fotografiat patru bărbați din Australia

    Patru bărbați care au înotat într-o capcană pentru crocodili, din Queenslans, au fost criticați pentru că și-au pus viața în pericol, iar primarul localității i-a numit „idioții secolului”, relatează The Guardian.

    Citește știrea
  12. Apă neagră la robinet. Primarul localităţii spune că e bună de băut

    Instalaţia de apă a satului funcţionează fără autorizaţie sanitară, spun inspectorii DSP.

    Citește știrea
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale